duminică, 28 februarie 2010

Droguri uşoare şi ţoale pentru cocalari

În ultima vreme au apărut în Braşov două categorii de magazine, care aparent nu au nicio legătură intre ele. În orice caz, ambele îmi provoacă greaţă.

Magazinele de vise s-au răspândit ca ciupercile după ploaie, ajungând la un moment dat la peste 20, în tot oraşul. Acestea vindeau scaieţi şi sare de baie sub denumirea de plante etnobotanice sau droguri uşoare. Mulţi fraieri au ajuns la spital după ce au consumat astfel de chimicale, dar cei care le-au vândut nu au păţit nimic. Mai nou, Guvernul a emis o ordonanţă de urgenţă prin care a interzis comercializarea unui număr de 36 de substanţe şi plante etnobotanice. Astfel, magazinele verzi au fost obligate să tragă obloanele.

A doua categorie de magazine este reprezentată de magazinele care vând ţoale pentru cocalari. Acestea au denumiri pompoase, vitrine inţesate, colorate şi sclipitoare. Ceea ce e mai grav, e faptul că magazinele pentru cocalari au invadat centrul oraşului. Locul lor este la periferie, acolo de unde au venit şi unde sper să se întoarcă. Dar asta nu o poate face Guvernul.