luni, 20 mai 2013

Becali la puşcărie

Azi, 20 mai 2013, a fost o zi importantă în istoria recentă a României. Interlopul Gigi Becali a fost condamnat definitiv la închisoare cu executare. Gigi Becali a fost condamnat la doi ani de închisoare în dosarul schimburilor de terenuri cu Ministerul Apărării Naţionale, alături de fostul ministru al Apărării Victor Babiuc şi de fostul general Dumitru Cioflină, dar pedeapsa i-a fost mărită la trei ani, având o condamnare anterioară cu suspendare. Prin aceste schimburi ilegale statul a fost prejudiciat, iar Becali a început să-şi construiască averea impresionantă şi ascensiunea fulminantă în viaţa publică.

Parvenitul Gigi Becali credea că e intangibil şi că poate să cumpere orice şi pe oricine cu bani. A cumpărat terenuri, a cumpărat clubul de fotbal Steaua Bucureşti, a cumpărat un loc în Parlamentul României, a cumpărat politicieni, ziarişti, judecători, dar nu a reuşit să cumpere chiar pe toată lumea. Trei judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-au trimis pentru trei ani într-un loc unde banii nu mai au aceeaşi valoare. În urmă cu o seară, Becali a asistat bucuros la blatul odios pus la cale de Steaua cu echipa naşului Hagi, temându-se chiar ca echipa pe care o finanţa să nu egaleze!!! Apoi Becali a vrut să plece din ţară, ca un şobolan laş şi să se sustragă astfel rigorilor legii, dar a fost oprit la timp pe aeroport. Azi, după câteva ore de aşteptare, megalomanul Becali şi-a primit sentinţa în direct la televiziune, acolo unde s-au petrecut mărirea şi decăderea acestui personaj sinistru.

Evident că nu s-au rezolvat problemele justiţiei odată cu ziua de azi, însă clanul mafiot Becali a primit o lovitură serioasă. În acelaşi timp a fost lovită şi o parte din societatea românească, acea parte care crede că banii îţi permit să faci orice, că dacă furi de la stat eşti băiat deştept, că dacă dai de pomană eşti băiat bun. Hoţii, proştii, analfabeţii şi lingăii vor face tot posibilul să îşi salveze modelul, dar de data asta ciobanul e condamnat definitiv, spre deosebire de 2009 când era arestat preventiv. Simpatizanţii infractorului nu mai au ce face de data asta, iar fostul deputat va sta ceva timp acolo unde îi este locul, într-un loc în care nu va fi înconjurat de aur, ci de fier ruginit.