Noi muncim, nu gândim

Au trecut 23 de ani de la evenimentele tragice de la mijlocul anului 1990, evenimente care au avut efecte negative asupra dezvoltării ulterioare a României. În 20 mai 1990 au fost organizate primele alegeri libere de după decembrie 1989, dar acestea au fost câştigate de neocomunişti. Frontul Salvării Naţionale, condus de Ion Iliescu, a câştigat alegerile cu un procent zdrobitor de peste 65%, dar nu şi-a câştigat legitimitatea.

Au urmat proteste de stradă împotriva noii puteri, în Piaţa Universităţii din Bucureşti. Mii de oameni, majoritatea studenţi, au ocupat piaţa şi au manifestat paşnic până în 13 iunie, când manifestaţiile au degenerat în violenţe. Au urmat confruntări cu forţele de ordine şi cu muncitorii veniţi în ajutor, dar "golanii" au rezistat şi piaţa nu a putut fi eliberată. Văzând că nu e cale de scăpare, Ion Iliescu a apelat la mineri. În 14 iunie, peste 10.000 de ortaci din Valea Jiului, conduşi de Miron Cozma, au ajuns în Bucureşti şi au evacuat Piaţa Univesităţii printr-o violenţă dusă la extrem. Dotaţi cu bâte, topoare şi alte obiecte contondente, minerii au lovit în stânga şi în dreapta, omorând 6 oameni şi rănind alte câteva sute. A doua zi, mulţimea primitivă s-a întors de unde a venit, nu înainte de a primi mulţumiri de la tovarăşul Iliescu.

Au trecut 23 de ani de la atrocităţile din iunie 1990, dar rănile nu s-au închis de tot, iar România a rămas cu sechele. Acele evenimente rămân în mintea românilor ca expresie a forţei brute împotriva puterii mult mai fragile a ideilor. Urmările mineriadei se văd şi astăzi, de aceea trăim într-o societate alterată, marcată de sărăcie, corupţie, lipsa educaţiei şi a bunului simţ, dar cel mai grav e că cei vinovaţi nu au răspuns pentru faptele lor.