Brașovul poate fi numit de mulți cel mai frumos oraș din România, dar acest titlu nu ajută cu nimic orașul de la poalele Tâmpei. Chiar dacă e înconjurat de munții și de spațiu verde, iar asta îl poate face frumos la prima vedere, Brașovul are probleme mari. Centrul istoric e o ruină, iar cauzele sunt multe: lipsa de bani a locuitorilor, lipsa de interes și de viziune a autorităților, dezinteresul general. O femeie a murit în urmă cu ceva timp în centrul orașului, după ce i-a căzut o cărămidă dintr-o clădire veche în cap. Cărămizi și țigle au căzut și mai cad în centrul Brașovului, iar acest lucu e dezolant.
Distrugerea Brașovului a fost începută de comuniști după al Doilea Război Mondial, prin industrializarea forțată, aducerea de "oameni ai muncii" în special din Moldova, oameni mediocri din toate punctele de vedere, care neavând apartenență la aceste locuri și experiența vieții la oraș, au dus la scăderea calității locuitorilor. Acest lucru se vede foarte bine în ziua de azi: brașovenii nu sunt uniți, nu au spirit civic, sau antreprenorial, nu au mândrie locală, sau atracție față de cultură. Maxima umilire a Brașovului s-a petrecut în 1950, atunci când orașul Brașov a devenit timp de 10 ani Orașul Stalin.
După 1989 declinul a continuat. Atunci Brașovul era al doilea cel mai populat oraș din România, cu peste 300.000 de locuitori, iar acum a ajuns al optulea. În orașul de la poalele Tâmpei viața se scurge liniștit, nu au loc evenimente de importanță internațională, nu aterizează avioane și, paradoxal, e orașul mașinilor, chiar dacă nu e legat cu vreo autostradă de restul țării. Brașovul e condus în ultimii ani de o mafie transpartinică cu trei capete: George Scripcaru, Aristotel Căncescu și Constantin Niță. Aceștia au continuat opera comuniștilor și au transformat un oraș important din Transilvania într-un oraș de mâna a doua, sub privirile unor locuitori tăcuți, apatici și indiferenți.
