De data asta am anulat votul

Astăzi au avut loc alegerile parlamentare 2012. Românii şi-au ales senatorii şi deputaţii care îi vor reprezenta în Parlament în următorii patru ani. Candidaţii au fost în mare parte aceiaşi care au condus România în ultimii 22 de ani. Aceştia s-au perindat de la putere în opoziţie şi invers, dar nimic nu i-a împiedicat să-şi urmărească interesele personale sau de grup, în tot acest timp. Lor li se adaugă tineri politicieni dornici de afirmare şi avizi de putere, care vor să apuce şi ei o bucată din ciolan. Majoritatea politicienilor de azi sunt indivizi fără valoare, foşti membri ai conducerii comuniste, oameni certaţi cu legea, baroni locali, penali, beizadele sau vedete de carton. Toate aceste evidenţe au dus la scăderea încrederii oamenilor în actuala clasă politică şi la concluzia că "toţi sunt la fel". La fel de hoţi.

Paradoxal, deşi populaţia României a scăzut în ultimii ani, în fotoliile din Palatul Parlamentului vor ajunge mai mulţi trântori decât acum patru ani. Aceştia au fost aleşi de câteva milioane de votanţi, după o lună de milogeli, pupături, înjurături, minciuni şi şpăgi electorale. Unii au votat din convingere, alţii din obligaţie, iar o parte au votat în funcţie de şpaga primită. Eu am ales să nu aleg pe nimeni, pentru că nu am pe cine. Nu pot să aleg răul mai mic, deoarece toţi sunt la fel. La fel de răi.

Drumul Coresi

O nouă creaţie scripcariană s-a inaugurat luna aceasta în Braşov. Este vorba despre Drumul Coresi, o arteră de circulaţie care traversează fosta platformă industrială Tractorul şi leagă străzile Hărmanului şi 13 Decembrie. Drumul a fost construit din bani europeni, are 2 kilometri lungime, două benzi pe fiecare sens şi nu mai puţin de 4 sensuri giratorii, câte unul la fiecare capăt şi două pe traseu. Acest drum ar urma să treacă prin mijlocul viitorului cartier Coresi, un proiect privat ambiţios de mari dimensiuni, anunţat încă din 2010, dar care până azi nu a progresat mai deloc.

De curând am fost să văd cu ochii mei drumul lui Scripcaru şi am avut o experienţă interesantă. Am ajuns la capătul dinspre Strada Hărmanului, de unde mi-am propus să parcurg Drumul Coresi până la celălalt capăt, în Strada 13 Decembrie. Am trecut de sediul RAT Braşov, apoi de un pod şi o trecere dublă de cale ferată, iar în jur se întunecase deja bine. Deşi sunt stâlpi de iluminat pe ambele părţi, lumina nu era aprinsă, astfel că era o beznă deasă. Singurele lumini erau cele de la farurile maşinilor, care treceau răzleţ şi câte un bec pe ici pe colo, la vreo clădire rămasă în picioare. Am continuat prin peisajul postindustrial, printre ruine, moloz şi hale părăsite, acompaniat de lătrăturile şi schelălăielile câinilor vagabonzi. Pe drum am întâlnit câţiva oameni şi mulţi câini vagabonzi, de care a trebuit să mă feresc. M-am simţit ca în filmul Alien, oricând putând să-mi sară în faţă o creatură fioroasă. Am ajuns totuşi nevătămat la capăt, nu înainte de a trece pe lângă cele două sensuri giratorii de pe traseu. Acestea sunt uimitoare, prin faptul că sunt făcute pe un drum drept, neintersectat de niciun alt drum, astfel că nu fluidizează traficul, ci îl încurcă. Colac peste pupăză, Drumul Coresi e dotat şi cu o pistă pentru biciclete, de nicăieri spre niciunde.

De curând am aflat că sensul giratoriu din Centrul Civic a costat 2 milioane de euro, dar nu suntem toţi la fel de proşti să înghiţim astfel de gogoşi. Poate pe planeta Marte să coste atât, nicidecum în centrul Braşovului. Ceea ce s-a făcut în ultimii ani în Braşov se numeşte jaf pe bani publici. "Marea giratorizare", care are ca scop "fluidizarea circulaţiei" e doar o măsură populistă prin care Scripcaru şi acoliţii săi se îmbogăţesc şi trăiesc bine. Să vă învârtiţi bine în continuare!

Gigi Becali

Trăim vremuri tulburi, cu siguranţă cei mai întunecaţi ani de după 1989. Sunt anii lui Gigi Becali, un personaj malign cu care îmi pare rău că sunt contemporan.

Aşa cum spuneam în postarea anterioară, Gigi Becali face parte din noua nomenclatură şi e un model de urmat pentru mulţi dobitoci din ziua de azi. Născut într-o familie de oieri de origine aromână, în satul Zagna din judeţul Brăila, ajuns apoi la periferia Bucureştiului, Becali a fost încă de mic atras de bani, pe care îi fura din pantalonii tatălui său. După Revoluţia din 1989, Becali a parvenit peste noapte printr-un schimb de terenuri ilicit cu statul, mai precis cu Ministerul Apărării Naţionale. Apoi a pus mâna pe echipa de fotbal Steaua Bucureşti, pe care a distrus-o în câţiva ani. Cu notorietatea imensă dată de cea mai iubită echipă din România, Becali a intrat în politică, ajungând în Parlamentul Europei în 2009.

Misogin, rasist, xenofob şi incult, Becali e un grandoman dependent de atenţia opiniei publice. Individul apare zilnic la televiziunile avide după audienţă şi îşi varsă dejecţiile verbale în casele oamenilor, prin intermediul televizoarelor. Acest cancer al societăţii nu are nicio jenă în a jigni şi a înjura pe oricine. Toţi cei care au curajul să îl contrazică sunt imediat făcuţi proşti, urâţi, săraci sau homosexuali. Gigi Becali spune despre el că e un bun creştin, îşi face cruci şi dă bani nevoiaşilor, dar de fapt e un fariseu ordinar, care face toate aceste gesturi doar pentru publicitate şi pentru a-şi urmări interesele. Interesul lui în acest moment este să ajungă în Parlamentul României. Becali a fost primit de curând în PNL şi va candida în 9 decembrie pe listele USL, pentru un post de deputat, dar şi pentru un privilegiu foarte important: imunitatea parlamentară.

Deşi locul său e la închisoare, interlopul Gigi Becali va ajunge mai mult ca sigur în Parlamentul României. Acest lucru e posibil în România anului 2012, un stat mafiot în care democraţia e doar pe hârtie.

Încă un sens giratoriu inutil şi încă un pieton omorât de un imbecil

Nu a trecut mult timp de la realegerea sa în funcţia de primar al Braşovului, că George Scripcaru îşi continuă obsesia. Omul care a făcut din Braşov Capitala Sensurilor Giratorii, continuă să adauge noi elemente care să susţină această denumire. Cel mai nou sens giratoriu din oraş a apărut în Centrul Civic şi e complet inutil. Fosta uzină Hidromecanica a fost rasă de pe faţa pământului, iar în locul ei se va construi un mall. Varianta oficială e că acest sens giratoriu va permite accesul la viitoarea parcare subterană care va deservi centrul comercial, numai că acest proiect va fi finalizat cel mai devreme peste doi ani.

Pe lângă faptul că e inutil, acest sens giratoriu e şi prost făcut, la fel ca multe alte creaţii scripcariene. Din păcate, în ultimii ani Braşovul a devenit oraşul maşinilor, în detrimentul oamenilor. "Fluidizarea circulaţiei" prin construirea de sensuri giratorii după ureche, îngustarea trotuarelor şi eliminarea semafoarelor, au dus la scăderea siguranţei pietonilor.

În sprijinul celor scrise mai sus vine şi evenimentul nefericit petrecut luna trecută. În noaptea de 28 spre 29 august, pe o trecere de pietoni de lângă Primăria Braşov, un pieton anonim a fost accidentat mortal de către un imbecil. Imbecilul se numeşte Alin Constantin, are 22 de ani şi e băiatul de bani gata al lui Viorel Constantin, acesta din urmă fiind unul dintre asociaţii toaletei publice The Vintage Pub. Beizadeaua conducea un Audi Q7, l-a călcat pe nefericit şi apoi a fugit de la locul accidentului, abandonând maşina la câteva străzi distanţă. Evident că tăticul va face tot ce îi va sta în putinţă pentru a-l scoate basma curată. Doar are bani, iar în România de azi dreptatea se cumpără cu bani.

Aceşti indivizi fac parte dintr-o clasă socială nouă, continuatoare a fostei nomenclaturi comuniste. Politicieni, mediocri, parveniţi, oameni de afaceri, interlopi; toţi aceştia au în comun interesul pentru valorile materiale şi dispreţul faţă de legi şi faţă de oameni. Un reprezentant de seamă al acestei noi clase sociale e Gigi Becali, dar despre el într-o postare viitoare.

Telefoane inteligente, tablete şi torrent-e

Ne aflăm în anul de graţie 2012, în plină eră a tehnologiei şi a informaţiei. În ziua de azi e imprios să fii la curent cu tot ceea ce este nou, atât din punct de vedere tehnologic, cât şi informaţional.

În 1980, când m-am născut eu, nu exista Internet-ul în forma în care e azi. Acum lumea nu poate fi concepută fără această inovaţie. Tehnlologia a evoluat într-un ritm uluitor în ultimele trei decenii. Ceea ce a apărut acum doi ani ca noutate absolută, azi e deja demodat. Un exemplu în acest sens îl constituie telefoanele mobile. Telefoanele mobile de azi nu mai sunt doar simple mijloace de comunicare la distanţă, ele au devenit telefoane inteligente. Acestea nu mai au butoane, în schimb au un ecran cât mai mare şi fac aproape orice, în afară de cartofi prăjiţi. În 2007 Apple lansa modelul iPhone, un produs revoluţionar care urma să devină etalonul telefoanelor inteligente. De atunci, fiecare an a consemnat lansarea unui model nou, iar aceste produse au ajuns o ţintă pentru tot mai mulţi dintre noi. Chiar dacă nu ţi-l permiţi sau nu ai nevoie de el, important e să-ţi cumperi unul, dacă vrei să fii în rând cu lumea. Eu nu vreau.

Un alt gadget râvnit de sclavii tehnologiei este tableta. Aceasta a apărut de câţiva ani, tot sub marca mărului muşcat. Având forma unui ecran tactil, subţire şi uşor, tabletele vor înlocui laptop-urile în viitor, dar acest lucru nu mă impresionează foarte tare. Eu nu am nici laptop.

Despre torrent-e nu ştiu mare lucru, deoarece nu le-am folosit niciodată şi nu le voi folosi. Ştiu că sunt nişte fişiere care te ajută să "dai jos" de pe Internet filme, muzică, jocuri, fără să dai vreun ban pe ele. Această activitate mi se pare sinonimă cu furtul, aşa că nu mă interesează.

O altă tehnologie care mă lasă rece, e tehnologia 3D. Mi-e de ajuns că văd 3D cu ochiul liber, la cinema sau la televizor mă mulţumesc cu două dimensiuni.

Tehnologia va continua să avanseze şi în viitor într-un ritm ameţitor. În fiecare an vor apărea noi produse, unele mai utile, altele mai puţin, dar toate ne vor forţa să scoatem bani din buzunar, pentru a fi în pas cu tehnologia. Eu recunosc că am rămas cu un pas în urmă.

Limba noastră

Limba noastră-i o comoară
În adâncuri înfundată,
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.

Acestea sunt primele patru versuri din poezia "Limba noastră", scrisă de Alexei Mateevici, un poet român născut în Basarabia. Poezia este un elogiu adus limbii române şi un îndemn pentru preţuirea ei.

Din păcate, în ziua de azi limba română nu mai e preţuită aşa cum ar trebui. Pentru omul zilelor noastre, cocalarul descurcăreţ, contează să ştie să numere banii, mai puţin să scrie şi să citească. În ultimii ani s-au înregistrat rezultate tot mai slabe la Bacalaureat, tot mai mulţi copii abandonează şcoala, iar aceste semnale de alarmă ar trebui să dea de gândit. Educaţia fiecărui individ începe cu alfabetizarea, iar necunoaşterea limbii materne reprezintă un handicap major în viaţă.

Pe stradă, în autobuz, la televizor, dar mai ales pe Internet, peste tot întâlneşti greşeli gramaticale. Acestea îţi sar în ochi sau îţi deranjează auzul cu o frecvenţă demnă de o cauză mai bună. Se foloseşte "decât" în loc de "doar" sau "numai", "trebuiesc" în loc de "trebuie", se începe o propoziţie sau o frază cu "deci", chiar dacă nu e nicio concluzie de tras, se omite folosirea prepoziţiei "pe" în construcţia "pe care". "Datorită" şi "din cauza" sunt utilizate de multe ori greşit. "Datorită" poate să apară în contexte în care este vorba de un efect pozitiv, bun, favorabil, iar când se afirmă despre un efect negativ, defavorabil, neplăcut, se foloseşte "din cauza". De asemenea, cratimele se utilizează greşit sau lipsesc cu desăvârşire, diacriticele sunt opţionale sau sunt înlocuite cu aberaţii ca "tz" sau "sh" şi multe altele.

Nici preşedintele suspendat al României, Traian Băsescu, nu vorbeşte corect româneşte. De curând, acesta a inventat un cuvânt. Este vorba despre cuvântul "puşcăriabil". Acest cuvânt nu se găseşte în limba română şi e folosit incorect. Dacă ar exista Poliţia Limbii Române, Traian Băsescu şi mulţi alţii ar trebui arestaţi pentru atentat la limba romănă.

Galleria art and coffee

Luna trecută a apărut în Braşov o nouă creaţie marca Scripcaru. Este vorba despre o cafenea cu nume pompos, ridicată în buricul târgului.

Peste drum de Primăria Braşov şi la 5 metri de Liceul de Muzică, s-a ridicat o gheretă verde cu acoperiş de tablă, înconjurată de o terasă cu umbrele şi multă verdeaţă. Galleria art and coffee, cârciuma care se vrea retro, dar care nu e decât un kitsch absolut, e administrată de un prieten foarte bun al primarului Scripcaru(doar că nu dorm împreună), este vorba de un anume Daniel Popescu. Acest individ mai are în subordine şi alte bodegi din oraş: Kasho, Kasho Lounge, News Caffe, iar acum îşi face un hotel de 10 etaje.

În urmă cu câţiva ani, exact în acelaşi loc, a existat un chioşc cu terasă. Se numea Titus şi vindea de toate, inclusiv băuturi alcoolice. La un moment dat a fost închis, probabil datorită legii care interzice comercializarea de băuturi alcoolice în apropierea instituţiilor de învăţământ. Acum, în anul 2012, nu mai contează acea lege, tot ce contează e ca Daniel Popescu şi alţii ca el să câştige bani, cât mai mulţi bani.

Tot acum, mai precis de acum, ştim că primaru' Scripcaru a fost ales pentru un nou mandat. Vor urma noi asfaltări şi vor fi construite noi sensuri giratorii, cu ajutorul prietenului Marcel, vor fi plantate mii de panseluţe, cu ajutorul prietenului Ovidiu şi vor apărea noi bodegi, hoteluri şi alte chestii aducătoare de bani, cu ajutorul şi pentru Daniel şi alţii ca el. Totuşi, există trei scenarii prin care putem scăpa de Scripcaru: să îşi dea demisia, să fie arestat şi condamnat la închisoare sau să moară.

Campania electorală, primăvară-vară 2012

Azi, 11 mai 2012, începe o nouă campanie electorală, la noi în ţară. Este vorba despre campania care precede alegerile locale din 10 iunie. Aşa cum ne-am obişnuit în ultimii 22 de ani, vom avea de a face cu o campanie electorală ordinară, prima pe anul acesta, a doua fiind la toamnă.

Timp de o lună de zile vom fi bombardaţi cu minciuni gogonate, promisiuni deşarte, gogoşi vândute naivilor şi credulilor. Aceşti ordinari(a se citi politicieni) ne vor minţi cu neruşinare, ştiind că ei vor câştiga împreună, iar noi vom pierde. Indiferent de culoarea politică, toţi candidaţii sunt mânaţi de acelaşi ţel: să ajungă la ciolan. Până atunci, vor ieşi în faţa oamenilor, vor organiza pomeni electorale, chermeze şi mitinguri, vor oferi pixuri, calendare şi alte nimicuri, şi vor poza în buni gospodari. Pe de altă parte, blogurile, ziarele, radiourile şi televiziunile de partid nu vor conteni cu atacurile duse la extrem, la adresa rivalilor politici. Va fi o luptă pe viaţă şi pe moarte, între demagogi şi ipocriţi, pentru acapararea cât mai multor posturi în administraţia locală.

Eu nu voi vota la aceste alegeri, pentru că nu am pe cine. Niciun candidat nu va spune: "voi fura", "voi lua şpagă", "îmi voi face o casă nouă", chiar dacă aceste lucruri se vor întâmpla după ce vor fi aleşi. Am auzit mulţi oameni spunând: "toţi sunt hoţi, toţi fură" sau "a furat, dar a şi făcut". Cu prima afirmaţie sunt de acord, toţi politicienii fură, însă locul hoţilor e la puşcărie, nu la primărie. A da un vot unui hoţ, e ca şi cum aş fi complicele lui. Eu nu vreau să fiu complicele unui hoţ, aşa că nu votez.

mexic85

Din 8 octombrie 2009 şi până azi, am scris 42 de postări pe blogul FOAMEA. Aceste postări au fost citite de câteva mii de oameni şi au primit 162 de comentarii(am luat în considerare şi comentariile scrise de mine şi pe cele eliminate de către autori). Dintre toţi cititorii acestui blog, se distinge unul. E cel mai fidel cititor şi cel mai prolific comentator, nu mai puţin de 58 de comentarii fiind scrise de el.

Sub pseudonimul de Internet mexic85, se ascunde Remus Labă, un tânăr foarte timid din Braşov. Acesta locuieşte de aproape 27 de ani cu mă-sa, care are o vorbă: "fiecare cu pizda mă-sii". Remus a scăpat ca prin urechile acului de virginitatea care îl măcina, anul trecut în decembrie, când a făcut sex cu una de trei ori mai mare decât el. Sper să nu fi fost vorba de vreo morsă. 1985 e anul în care s-a născut Remus, iar Mexic e ţara visurilor lui. Ar da ani din viaţă să viziteze Ciudad de Mexico, Guadalajara, Monterrey, Acapulco, Cancun, să mănânce tacos şi burritos, să asculte celebrele formaţii de mariachi şi să admire la fel de celebrele "chicas latinas calientes". De altfel, Remus e foarte pasionat de femei, pe care le urmăreşte zilnic pe site-urile preferate: T'nAflix, Tube8 şi RedTube. În rest doarme, se uită la telenovele şi mănâncă, în special "cartofiori prăjiţi". Muzica pe care o ascultă mexic85 e foarte variată: de la Angels, Candy şi Thalia, la BUG Mafia şi Holograf şi chiar şi Vivaldi. Lui Remus îi place şi fotbalul, iar echipa lui favorită e CFR 1907 Cluj.

Acesta e mexic85 în câteva cuvinte. Dacă doriţi mai multe detalii, va trebui să-l cunoaşteţi personal. Aviz amatoarelor, poate se găseşte una care să ajungă în patul lui de proaspăt bărbat. Sunt sigur că v-ar satisface cu un "deepthroat" de toată frumuseţea, urmat de un "ultra all inclusive cu multiple finalizări". Orice s-ar întâmpla, un lucru e sigur: Remus Labă nu-şi face numele de ruşine.

Infractoarea

A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi fost, nu s-ar fi povestit. A fost tranziţia în România, în anii '90. O perioadă cenuşie, nesigură, marcată de instabilitate socială şi politică, dificultăţi economice, dar şi o intensificare a libertăţii de exprimare. Pe acest fond au apărut nenumărate publicaţii, pentru un public avid de informaţii, după cenzura comunistă. Una dintre aceste publicaţii era Infractoarea.

Cu o apariţie săptămânală şi având o femeie cu floci la pizdă(am folosit această sintagmă plastică şi necenzurată, chiar dacă puteam folosi "femeie cu păr pubian", dar nu avea acelaşi farmec) pe prima pagină, Infractoarea era o delectare pentru clasa muncitoare. Sex, crime, violuri, tâlhării, acestea erau subiectele abordate de ziarul alb-negru, cu titlu mov. Poze cu infractori deosebit de periculoşi, având o bandă neagră pe ochi, cu ţeste zdrobite de răngi sau topoare, sau cu trupuri înjunghiate de zeci de ori, erau imaginile viscerale care îţi dădeau fiori. Nici textele nu erau mai prejos, descriind cu lux de amănunte întâmplări oribile, de o violenţă şi o cruzime duse la extrem. Caricaturile presărate printre texte dădeau dovadă de un umor negru de-a dreptul grobian, în contrast cu femeile crăcănate, care zâmbeau suav din paginile aceluiaşi ziar. Pentru a vă face o idee despre atmosfera morbidă din Infractoarea, vă prezint nişte titluri alese la întâmplare: În timp ce mă viola, mama l-a înjunghiat pe tata; Fiul cu nume de sfânt şi-a ucis mama cu sânge rece; O tulceancă de 36 de ani este un adevărat criminal în serie; A violat o bătrână de faţă cu fiul acesteia; Geloasă, i-a dat soţului Verde de Paris; Şi-a omorât mama, apoi s-a dus liniştit la culcare.

Dacă ai peste 20 de ani, ai toate şansele să fi citit poveştile Infractoarei, pentru că ziarul nu mai apare de câţiva ani. Dacă eşti mai tânăr, nu îţi rămân decât aceste cuvinte(Infractoarea nu e pe Google) şi eventual Libertatea, Click şi Cancan, dar nu au acelaşi farmec.

Valentine's Day

Valentine's Day, Independence Day, Thanksgiving Day, Black Friday, Halloween. Ce au aceste nume în comun? Sunt sărbători americane, pe care le sărbătorim mai nou şi noi românii. Dar cum s-a ajuns aici? Începând cu secolul XVIII, în România a început să se simtă o puternică influenţă franceză. O seamă de intelectuali români au studiat la Paris, aducând cu ei cultura, civilizaţia şi stilul de viaţă specifice Occidentului. Astfel, Franţa a devenit un model de urmat pentru ţara noastră, din toate punctele de vedere. După Al Doilea Război Mondial, între 1945 şi 1989, România s-a aflat sub sfera de influenţă sovietică. Această perioadă neagră a adus cu sine o izolare forţată faţă de capitalism, modernism şi democraţie şi un regim comunist de tip totalitar, cu influenţe de la Răsărit. După Revoluţia din 1989, România şi-a reluat legăturile cu statele occidentale, înndreptându-şi privirea către Vest, însă cea mai puternică influenţă nu mai vine din Europa, ci de la cea mai mare putere economică a lumii, adică SUA.

Azi e Valentine's Day, Ziua Îndrăgostiţilor în tradiţia occidentală. Conform unei legende, Valentin a fost un preot creştin romano-catolic, care a trăit în secolul III, în timpul împăratului Claudiu al II-lea. Acesta a cununat în secret cupluri de tineri, în ciuda dorinţei împăratului, care vroia ca bărbaţii să rămână singuri, pentru a fi apţi de război. Valentin a fost executat în numele credinţei, a fost declarat sfânt, iar ziua morţii sale e sărbătorită azi ca Ziua Îndrăgostiţilor. Sărbătoarea a ajuns în secolul XIX în SUA, iar de acolo a fost importată şi la noi, în numele societăţii de consum. Inimi şi inimioare roşii, felicitări, chiloţi, bomboane de ciocolată îi aşteaptă pe îndrăgostiţi în magazine, să le cumpere şi să şi le dăruiască unii altora, în numele dragostei.

Ziua Îndrăgostiţilor e doar una din multele sărbători consumeriste, importate din America, pe care noi românii le sărbătorim pentru că e la modă şi pentru că vin de la cei mai puternici şi mai influenţi. Dar ce se va întâmpla atunci când China va deveni cea mai mare putere economică a lumii? Probabil că vom sărbători Ziua Primăverii, Ziua Lunii Pline şi Ziua Naţională a Chinei.

Jos Băsescu

Ieri a fost a fost a opta zi de proteste îndreptate împotriva regimului Băsescu.  Protestele începute în data de 13 ianuarie, în semn de solidaritate cu doctorul Raed Arafat, care demisionase cu trei zile înainte din Ministerul Sănătăţii, au continuat. Chiar dacă Arafat a fost repus în funcţie, mizându-se pe calmarea spiritelor, acest lucru nu s-a întâmplat, iar manifestaţiile au continuat în toată ţara, punctul central al acestora fiind Piaţa Universităţii din Bucureşti. Nemulţumirile populaţiei s-au acumulat în timp, fiind cauzate de criza economică, măsurile de austeritate, lipsa locurilor de muncă, corupţie şi multe altele. Protestele au fost în mare parte pajnice, dar au fost şi violenţe care au necesitat intervenţia jandarmilor. Revendicările oamenilor sunt şi ele dintre cele mai diverse, dar se disting trei mari doleanţe: demisia preşedintelui Traian Băsescu, demisia Guvernului Boc şi organizarea de alegeri anticipate.

Azi e a noua zi de proteste, mâine ar putea urma a zecea, poimâine a unsprezecea şi aşa mai departe. Orice s-ar întâmpla, e clar că zilele acestei puteri sunt numărate. Dar ce vom pune în loc? Nici opoziţia actuală nu se bucură de o popularitate foarte mare. Din contră, întreaga clasă politică a ajuns la un minim de încredere, în cei 22 de ani de democraţie. Se vehiculează ideea conform căreia "toţi sunt la fel", ceea ce nu lasă loc unei soluţii viabile. Şi atunci apare întrebarea: România are vreun viitor, sau plecăm cu toţii din ţară, lăsându-i ultimului privilegiul de a stinge lumina?