Infractoarea

A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi fost, nu s-ar fi povestit. A fost tranziţia în România, în anii '90. O perioadă cenuşie, nesigură, marcată de instabilitate socială şi politică, dificultăţi economice, dar şi o intensificare a libertăţii de exprimare. Pe acest fond au apărut nenumărate publicaţii, pentru un public avid de informaţii, după cenzura comunistă. Una dintre aceste publicaţii era Infractoarea.

Cu o apariţie săptămânală şi având o femeie cu floci la pizdă(am folosit această sintagmă plastică şi necenzurată, chiar dacă puteam folosi "femeie cu păr pubian", dar nu avea acelaşi farmec) pe prima pagină, Infractoarea era o delectare pentru clasa muncitoare. Sex, crime, violuri, tâlhării, acestea erau subiectele abordate de ziarul alb-negru, cu titlu mov. Poze cu infractori deosebit de periculoşi, având o bandă neagră pe ochi, cu ţeste zdrobite de răngi sau topoare, sau cu trupuri înjunghiate de zeci de ori, erau imaginile viscerale care îţi dădeau fiori. Nici textele nu erau mai prejos, descriind cu lux de amănunte întâmplări oribile, de o violenţă şi o cruzime duse la extrem. Caricaturile presărate printre texte dădeau dovadă de un umor negru de-a dreptul grobian, în contrast cu femeile crăcănate, care zâmbeau suav din paginile aceluiaşi ziar. Pentru a vă face o idee despre atmosfera morbidă din Infractoarea, vă prezint nişte titluri alese la întâmplare: În timp ce mă viola, mama l-a înjunghiat pe tata; Fiul cu nume de sfânt şi-a ucis mama cu sânge rece; O tulceancă de 36 de ani este un adevărat criminal în serie; A violat o bătrână de faţă cu fiul acesteia; Geloasă, i-a dat soţului Verde de Paris; Şi-a omorât mama, apoi s-a dus liniştit la culcare.

Dacă ai peste 20 de ani, ai toate şansele să fi citit poveştile Infractoarei, pentru că ziarul nu mai apare de câţiva ani. Dacă eşti mai tânăr, nu îţi rămân decât aceste cuvinte(Infractoarea nu e pe Google) şi eventual Libertatea, Click şi Cancan, dar nu au acelaşi farmec.