luni, 31 octombrie 2022

Orgie satanistă la Castelul Bran

Câteva duzini de sataniști miliardari, sau miliardari sataniști de duzină, au închiriat Castelul Bran noaptea trecută pentru o orgie satanistă sinistră. Veniți din California și din alte părți ale lumii, bogătașii au aterizat în tărâmul lui Dracula și și-au făcut de cap. Miliardari și milionari, actori și actrițe de la Hollywood, fotomodele și alte rapandule, au petrecut două nopți de pomină pe plaiurile fantastice ale Transilvanei.

Unul dintre cei mai de seamă sataniști care ne-au vizitat e Peter Thiel, cofondator al companiilor PayPal și Palantir, care a venit împreună cu soțul său, Matt Danzeisen. Aceștia au fost văzuți ziua plimbându-se pe străzile Brașovului, iar în noaptea de Halloween s-au boit în fel și chip și au venit cu mulțimea de sataniști la Bran, pentru a-l venera pe Satan.

Vampiri, strigoi, vârcolaci, iele, fantome, vrăjitoare și alte personaje grotești, s-au reunit în Iadul Brănean, într-un dans macabru total. Castelul a fost iluminat în roșu sângeriu, clopotele au bătut, făcliile au ars, iar muzica obscură a completat atmosfera infernală în care s-a desfășurat petrecerea ocultă. Invitații speciali s-au ospătat cu mâncăruri și băuturi fine, au practicat ritualuri numai de ei știute, și dracu știe ce au mai făcut toată noaptea, în spatele porților bine păzite.

S-a zvonit frenetic pe teleecrane că la orgie ar fi participat și sataniștii Elon Musk și Angelina Jolie, dar nu i-a identificat nimeni. Probabil au fost bine mascați. Sau poate nu au fost deloc. În schimb, și-au făcut apariția la evenimentul anului primarul Branului împreună cu soția. Cu siguranță cei mai săraci din toată cohorta de sataniști. Îmi imaginez un dialog între Peter Thiel și un aghiotant:

- Aveți numărul primarului din sat?
- Nu, boss, dar facem rost.
- Chemați-l și pe el să bea un pahar de adrenocrom! Ha, ha, ha!

Orgie și magie! Satan și voie bună!
Sărută fetele și adu-le-mpăcare!
Băieți trăiesc cu fete-n pace împreună;
Orgie și beție, dă-le desfătare!
 
Orgie-beție!
Orgie și magie!
Orgie și beție!