joi, 8 iunie 2023

În Iadul Brănean, speciile Homo sapiens și Ursus arctos împart același teritoriu!

În seara zilei de 13 mai, cu ocazia Nopții Muzeelor, m-am hotărât să merg în Iadul Brănean și să vizitez încă o dată castelul lui Dominic, mai ales că boșorogul austriac nu a cerut bani cu respectiva ocazie. Ajuns în curtea castelului, la urechi mi-a ajuns cuvântul "urs", și curios din fire, i-am rugat pe copiii care îl rostiseră să-mi dea mai multe detalii. Am aflat cu stupoare că puțin mai devreme un urs se plimba nonșalant prin curtea Castelului Bran, în timp ce sute de oameni stăteau la coadă pentru a-l vizita. Vestea primită nu m-a afectat prea tare, așa că mi-am continuat activitatea culturală și am vizitat și eu muzeul. La ieșire, un paznic mi-a confirmat cele auzite anterior, mi-a mai spus că au bubuit niște petarde pentru a-l goni, dar cu toate astea eu am plecat acasă pe jos. Din fericire pentru mine, nu m-am întâlnit cu animalul, în caz contrar această postare probabil nemaivăzând lumina Internetului.

Pe 1 iunie, de Ziua Copilului, pierzând timpul pe Facebook, am văzut un clip video infernal. În Infernul Brănean, în Gura Soacrei, în plină zi, din curtea Castelului Bran iese un ditamai exemplarul de urs brun. Acesta așteaptă să treacă două mașini, apoi coboară tacticos de pe stâncă și trece strada nestingherit, dispărând după un gard. Pe lângă miile de turiști care vin zilnic la Bran, pe acolo trec și copiii care se deplasează la școală, însă aceștia nu au parte de infrastructura necesară, lipsind cu desăvârșire trotuarele și trecerile pentru pietoni. În schimb, se pot întâlni cu ursul, căruia nu-i trebuie zebră și trotuar pentru a trece strada, de aceea e așa dezinvolt.

Cauzele acestei invazii sunt multe: pădurile sunt tot mai rare, urșii sunt tot mai mulți și mai curajoși, iar oamenii sunt într-un pericol tot mai mare. Nu cred că e cineva care și-ar dori o întâlnire față în față cu un urs, dar în Iadul Brănean acest lucru e foarte probabil. Animalele sălbatice sunt tot mai prezente în zonele locuite de oameni, iar un contact fizic între cele două specii s-ar putea solda cu victime. În Bran, în Brașov și în alte locuri din țară, urșii se deplasează în voie și pot ataca în orice moment. Dragi tovarăși, atenție la urși!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu