vineri, 6 iunie 2025

Hai în Hora Sărăciei!

Carnavalul continuă. Experimentele continuă și ele în Minunata Lume Nouă. Unul dintre aceste experimente puse la cale de către sistem este SGR (Sistemul Garanție-Returnare). Pregătit cu răbdare și migală și pus în practică cu entuziasm încă din noiembrie 2023, SGR funcționează conform planului.

Hora Sărăciei e tot mai mare pe zi ce trece. Tot mai mulți români se prind în Hora Sărăciei, unii mai dornici, alții mai timizi, unii mai conștienți, alții mai puțin, toți săracii trebuie să știe un lucru foarte important: odată intrat în horă, trebuie să joci. Băuturile alcoolice și nealcolice, ambalate în plastic, sticlă sau aluminiu, costă acum cu 50 de bani mai mult. O apă plată care costa 2 lei, costă acum 2 lei și 50 de bani, ceea ce înseamnă o scumpire a produsului cu 25%. Astfel, toți cei care cumpără apă, apă cu zahăr sau apă cu alcool, sunt acum creditori ai comercianților și gunoieri voluntari.

Atunci când cumperi produse cu cod de bare și semn SGR pe ele, vei plăti 50 de bani pentru fiecare. Acesta este un credit pe care îl acorzi comerciantului, fără dobândă și pe termen nelimitat. Dacă dorești să îți recuperezi creditul, va trebui să duci gunoiul la aparatul de colectare SGR, pe banii tăi și pe timpul tău. Aparatele sunt puține, în timp ce săracii sunt tot mai mulți, astfel că aparatele se umplu, se defectează, se formează cozi, iar recuperarea banilor împrumutați va fi tot mai dificilă. Dar nici așa nu ești sigur că îți vei lua banii înapoi. Unii dintre săraci nu mai primesc niciun ban, se consolează în schimb cu un voucher de cumpărături, valabil timp de un an și supus unor termene și condiții. Toate aceste cauze duc la un singur efect: vei fi tot mai sărac. Vrei să fii și tu sărac? Hai în Hora Sărăciei!

Hai să dăm mână cu mână
Pentru o țară și mai bună!
Să învârtim Hora Sărăciei,
Așa dăm o șansă schimbării!

Cumpără și returnează,
Și apoi recuperează!
Înc-o dată și-nc-o dată,
Pentru o țară mai săracă!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu