Nu mică mi-a fost mirarea, în urmă cu 24 de ore, când am ajuns acasă şi mi-am găsit tastatura stropită cu apă sfinţită. Cel care mi-a sfinţit tastatura e preotul Ion Manea din Tohanu Nou, care e şi consilier local din partea PSD.
În această perioadă a anului, conform unei vechi tradiţii ortodoxe, preotul trece pe la casele oamenilor şi stropeşte cu agheasmă în stânga şi-n dreapta, pentru a alunga spiritele rele, pentru ocrotirea şi binele caselor şi pentru sănătatea trupească şi sufletească a celor care locuiesc în ele. Ţin să precizez că această activitate nu este voluntară, preotul primind nişte bani pentru efortul depus. Suma variază, în funcţie de bunăstarea şi de dărnicia credincioşilor.
Vineri, preotul Manea a fost la mine acasă şi mi-a sfinţit casa, iar când a ajuns la mine în cameră, s-a concentrat cel mai mult pe tastatura mea, pe care a stropit-o cu poftă. Nu este prima dată când se întâmplă acest lucru. În urmă cu câteva luni, popa mi-a sfinţit pentru prima dată tastatura, cu prilejul unei sfeştanii. Cred că aceste fapte au legătură cu postarea pe care am scris-o în octombrie anul trecut, despre preotul din Tohanu Nou. Probabil că a vrut să alunge demonii din bucata de plastic şi să mă ajute astfel să scriu de bine şi cu smerenie, conform spiritului creştin-ortodox. Cert e că acum am o tastatură sfinţită, cu care puţini se pot mândri şi pe care scriu această postare şi pe cele care vor urma, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.




