joi, 25 noiembrie 2010

Estetica urâtului

Urâtul este opusul frumosului. Urâtul poate fi descris prin cuvinte ca: asimetrie, dizarmonie, dezordine, desfigurare şi este prezent în tot ceea ce ne înconjoară. Ca formă de exprimare artistică, urâtul a avut şi are şi astăzi reprezentanţi de seamă: Pablo Picasso, Salvador Dali, Charles Baudelaire, Tudor Arghezi, Marilyn Manson. Un reprezentant al urâtului despre care vreau să spun câteva cuvinte, e primarul moldovean al Braşovului, pedelistul George Scripcaru.

După ce a construit un patinoar frumos, dar cu o sumă "urâtă" de 12 milioane de euro(prietenii ştiu de ce), după ce a făcut peste 20 de sensuri giratorii în tot Braşovul(prietenul Butuza ştie de ce) şi după ce şi-a ridicat un hotel hidos în Piaţa Unirii, primul gospodar din Braşov s-a gândit că nu e de ajuns. Astfel, în plin centrul Braşovului a apărut peste noapte o amenajare urbanistică demnă de filmele horror. La intersecţia străzilor Nicolae Bălcescu, Grigoraş Dinicu, Johann Gött şi Diaconu Coresi au apărut dintr-o dată patru forme geometrice formate din borduri şi aplicate pe pavajul deja existent. Este vorba de trei dreptunghiuri(unul mai mare ca altul) şi un pătrat. Fiecare dreptunghi este mărginit de o ramă metalică vopsită în alb, care formează un contrast de efect cu pământul negru din interior. În pământ sunt plantate câte două-trei tufe în fiecare dreptunghi, iar în mijlocul pătratului e un pom, care e pus acolo ca nuca-n perete.

În final vreau să-i transmit grădinarului numărul unu, nişte sugestii pentru viitoarele realizări. Pe Strada Republicii ar putea face un strat imens cu tufe(dintr-un capăt în celălalt), iar în Piaţa Sfatului, în locul fântânii arteziene, ar fi indicat să pună pământ, în care să planteze nişte tufe şi un pom.

3 comentarii:

  1. in mai orice frumos se afla un urat!daca acea zona era frumoasa, tocmai prin faptul ca aminteste de trecut, a trebuit sa vina "tancul" lui scripca, altui controversat, ca sa strice peisajul...e k atunci cand te uiti la o femeie reusita estetic, dar praf si dincolo de gaoaza si de gura...

    RăspundețiȘtergere
  2. cate aplicatii si ce insemnatate poate sa aiba estetica uratului?!!!...

    RăspundețiȘtergere
  3. urat este ca voi oameni tineri asteptati sa va faca una alta scripcaru si cu butuza...si gradidaru sa va faca ...iar voi tinerii , apoi i-i veti critica pe acesti hoti ca nu v-au furat destul...si le veti mai da sugestii cum sa va fure si mai mult..aia e urat...si mai e urat cand voi cei tineri stati pe bloguri si nu produceti nimic...si tot urat mai e cand i i faceti poza la o prapadita beata si o postati pe internet iar cand cineva va roaga frumos sa scoateti poza confundati uratu cu cenzura...de fapt vad ca habar nu aveti ce inseamna cuvantul "urat"
    numa bine.

    RăspundețiȘtergere