luni, 6 decembrie 2010

Ştefan Hruşcă

Luna decembrie este prima lună de iarnă şi ultima lună a anului. În această lună se fac bilanţurile anului care se încheie şi planurile pentru noul an. Cele mai des întâlnite cuvinte folosite în cele 31 de zile ale lunii sunt: zăpadă, frig, cadouri, colinde, Crăciun şi Revelion. Luna decembrie e marcată de două personaje care vin de peste mări şi ţări. Unul vine din Laponia şi aduce cadouri, iar celălalt vine din Canada şi aduce colinde. Este vorba de Moş Crăciun şi Ştefan Hruşcă, doi bătrânei simpatici care aduc bucurie în casele oamenilor. Primul aduce bucurie în fiecare an, negreşit, în a douăzecişicincea zi a lunii, în timp ce al doilea aduce bucurie în exces, în fiecare zi a lunii, chiar şi de două ori pe zi.

Ştefan Hruşcă va susţine azi la Braşov un concert extraordinar de colinde, în cadrul turneului internaţional "Colinde 2010". Evenimentul va avea loc în Piaţa Sfatului, de la ora 18, şi va fi posibil datorită primarului moldovean al Braşovului, celebrul George Scripcaru. După ce va aprinde bradul de Crăciun, primul om de sub Tâmpa îl va invita pe scenă pe omul lunii decembrie, primul colindător al ţării, Ştefan Hruşcă. Acesta ne va povesti ca în fiecare an, cum s-a născut Cristos la Viflaim, ne mai spune că florile sunt dalbe şi că leru-i ler. Colindătorul maramureşean va rămâne peste noapte la Braşov, deoarece a doua zi este programat un alt concert extraordinar de colinde, la Centrul Cultural Reduta. Apoi Maratonul Colindelor continuă în 8 decembrie la Roma, în 9 la Bucureşti, în 10 la Tulcea şi Constanţa, în 11 la Brăila şi Galaţi, în 12 la Rădăuţi şi Suceava şi tot aşa până la sfârşitul lunii, când Ştefan Hruşcă se întoarce în ţara adoptivă, pentru ultimele concerte ale anului 2010 şi pentru a pregăti turneul de anul viitor.

În loc de încheiere, am două veşti, una bună şi una rea. Vestea bună e că Moş Crăciun va veni şi peste o sută de ani. Vestea rea e că Ştefan Hruşcă va mai veni doar câţiva ani.

Un comentariu:

  1. orice om cu bun simt sigur se refera la faptul ca aceleasi colinde ale acestui ...personaj, e drept, ardelean probabil, ci nu moldovean , ca ...prim-mos-craciun al urbei: scripca...(mi-e greata iarasi!!!...), se repeta, parca, la infinit ( uite, baiatul chiar cuminte, moldovan, a scos si altceva anul acesta..., dar ce sa-nvete arhicretinii...)-probabil se desprinde si aceasta latura din post-ul tau, si anume ca multe colinde se repeta, parca, la nesfarsit...in orice caz, e fabulos cum un moldovean cu un ardelean dau mana pe...bani-banii nostri, banii brasovenilor incontinuu cel putin naivi...

    RăspundețiȘtergere