Cai verzi pe pereţi

Pe o stradă din Tohanu Nou, deasupra unei porţi de lemn, este atârnat un glob de sticlă. Odată cu lăsarea serii acesta se aprinde în diferite culori, roşu, galben, verde, albastru. Pentru cunoscători acesta este semnul că e deschis "la Aurică". Clubul lui Aurelian se numeşte mai nou "Cai verzi pe pereţi", iar pentru a ajunge la el trebuie să deschizi poarta din lemn care scârţâie din toate încheieturile, să te laşi ghidat de lămpile cu senzor de mişcare de pe margine şi să intri pe ultima uşă pe stânga. Dacă în faţa ochilor îţi vor apărea cei doi cai verzi din imagine, înseamnă că ai ajuns unde trebuie.

Clubul tohănean e deschis în fiecare zi(mai putin duminica) începând de la 18:00 şi până când ultimul client îşi soarbe băutura şi are trei încăperi. În prima se află barul, unde îl vei găsi pe Aurică şi un loc de dans dotat cu lumini multicolore şi coarne de cerb. A doua încăpere are o nuanţă mov dată de neoanele amplasate strategic deasupra meselor. În timp ce stai la masă poţi să urmăreşti ştirile sau să te uiţi la vreun meci, film sau documentar, la televizorul din colţ. Dacă vrei să îţi verifici E-mail-ul sau să vezi ce mai e nou pe Facebook, poţi să mergi în a treia cameră, unde sunt înghesuite 8 calculatoare conectate la Internet. Pentru cei care preferă şi alte sporturi în afară de "halbere", "coniac-canoe" şi "sticlism", există o masă de tenis montată în curte şi o ţintă pentru darts.

Orice preocupare ai, la Cai verzi pe pereţi nu ai cum să te plictiseşti. Aurică, în cele trei ipostaze în care se află, de patron, barman şi consumator, va face tot posibilul să te simţi bine. Preţurile sunt foarte mici, comparabile cu cele de la hypermarket, servirea promptă şi muzica variată. Poţi să asculţi muzică populară, muzică de club, cântece de munte sau chiar heavy metal, în funcţie de clienţi. Aceştia sunt în general oameni obişnuiţi, care se distrează civilizat, astfel că serile se lungesc de cele mai multe ori până târziu în noapte, când ultimul stinge lumina.

Tarpanu'

Pe strada mea, la câteva case distanţă, zace încremenită în timp o maşină roşie. I se spunea "Furia roşie turbo", acum i se spune "Tarpanu'". Este vorba despre un Renault 11 din 1986 care şi-a trăit momentele de glorie în urmă cu trei ani, când alerga prin Bulgaria cu 150 km/h. A urmat drumul Vama Veche - Tohanu Nou, ultimul drum important înainte de o pauză prelungită, în care a îndurat geruri năprasnice sau călduri insuportabile, toate astea sub cerul liber. De doi ani şi ceva, maşina roşie nu s-a deplasat nici măcar un metru. Acum Tarpanu' se uită cu jind la cele câteva zeci de maşini care trec zilnic pe lângă el şi aşteaptă o minune care să-l pună în mişcare şi să-l salveze de programul "Gloaba", pardon, "Rabla".

România e cool!

În urmă cu cinci ani, am scris câteva cuvinte despre ţara în care m-am născut şi în care trăiesc, despre oamenii care o populează şi despre preferinţele lor. Acum, la jumătate de deceniu distanţă, lucrurile nu s-au schimbat foarte mult. Oamenii sunt la fel, cultura e cam la acelaşi nivel, preşedintele ţării e acelaşi, aşa că şi cuvintele au rămas neschimbate:

Oameni de căcat,
Cultură zero,
Fetiţe deflorate,
Manele şi alcool.

România e cool!

Las-o bă că merge aşa!

Acest trotuar se află în Braşov şi a fost asfaltat doar pe jumătate. Probabil că s-a terminat asfaltul. Sau a început ploaia. Sau muncitorii s-au plictisit. Sau muncitorii nu au fost motivaţi. Sau aceiaşi muncitori fac lucrurile doar pe jumătate. Fumează o ţigară pe jumătate, după care o aruncă, mănâncă doar jumătate de farfurie de ciorbă, se uită doar la prima repriză dintr-un meci de fotbal şi îşi satisfac femeia pe jumătate. Asta din cauză că suferă de ejaculare precoce. Dar cea mai mare problemă a lor este alta. Ei suferă de sindromul poporului român: "las-o bă că merge aşa!".