Masa Critică

În ultima zi de vineri a fiecărei luni, dacă vremea o permite, are loc la Braşov o plimbare în masă cu bicicletele, denumită Masa Critică. Primul eveniment de acest fel a avut loc pe 25 septembrie 1992, în San Francisco(California), iar de atunci s-a răspândit în toată lumea. Masa Critică a ajuns la Braşov în iunie 2007, iar astăzi e organizată de Asociaţia Braşovul Pedalează, o Organizaţie Non-Guvernamentală înfiinţată de Robert Lazăr şi Alexandru Solomon.

Azi am participat a treia oară la Masa Critică, după ediţiile din iunie şi august şi o voi face şi în viitor, de câte ori voi avea ocazia. Scopul acestei mişcări este de a conştientiza oamenii cu privire la mersul pe bicicletă şi la beneficiile acestei metode alternative de deplasare. Bicicleta e un mijloc de transport sănătos, economic, ecologic şi uneori chiar mai rapid, în oraşele sufocate de maşini, de aceea, ar trebui luată în considerare de cât mai mulţi dintre noi.

Tastatura sfinţită

Nu mică mi-a fost mirarea, în urmă cu 24 de ore, când am ajuns acasă şi mi-am găsit tastatura stropită cu apă sfinţită. Cel care mi-a sfinţit tastatura e preotul Ion Manea din Tohanu Nou, care e şi consilier local din partea PSD.

În această perioadă a anului, conform unei vechi tradiţii ortodoxe, preotul trece pe la casele oamenilor şi stropeşte cu agheasmă în stânga şi-n dreapta, pentru a alunga spiritele rele, pentru ocrotirea şi binele caselor şi pentru sănătatea trupească şi sufletească a celor care locuiesc în ele. Ţin să precizez că această activitate nu este voluntară, preotul primind nişte bani pentru efortul depus. Suma variază, în funcţie de bunăstarea şi de dărnicia credincioşilor.

Vineri, preotul Manea a fost la mine acasă şi mi-a sfinţit casa, iar când a ajuns la mine în cameră, s-a concentrat cel mai mult pe tastatura mea, pe care a stropit-o cu poftă. Nu este prima dată când se întâmplă acest lucru. În urmă cu câteva luni, popa mi-a sfinţit pentru prima dată tastatura, cu prilejul unei sfeştanii. Cred că aceste fapte au legătură cu postarea pe care am scris-o în octombrie anul trecut, despre preotul din Tohanu Nou. Probabil că a vrut să alunge demonii din bucata de plastic şi să mă ajute astfel să scriu de bine şi cu smerenie, conform spiritului creştin-ortodox. Cert e că acum am o tastatură sfinţită, cu care puţini se pot mândri şi pe care scriu această postare şi pe cele care vor urma, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Parcare pentru cocalari

De obicei, cocalarii îşi parchează maşinile unde au chef, pe trotuar, pe trecerile de pietoni, pe locurile de parcare special amenajate pentru persoane cu handicap, oriunde numai să fie cât mai aproape de locul de destinaţie. În cazul nostru este vorba de cele două bodegi ordinare despre care am scris anterior: Kasho Lounge şi The Vintage Pub. Primaru' Scripcaru, cocalarul numărul unu al Braşovului, s-a gândit la semenii lui şi le-a amenajat peste noapte o parcare numai pentru ei. I-a convocat pe băieţii de la Vectra Service, care au turnat nişte asfalt, iar mai pe seară, băieţii de la Comprest au trasat liniile. Parcarea improvizată e gata, iar de azi îşi aşteaptă stăpânii, care parcau şi până acum în acele locuri.

În stânga şi în dreapta statuii lui George Bariţiu, în faţa Bibliotecii Judeţene care îi poartă numele, două forme asimetrice de asfalt muşcă cu nesaţ din spaţiul public, sufocând şi mai mult o zonă cândva aerisită. Asfaltul şi maşinile câştigă tot mai mult teren, în timp ce spaţiul verde şi cel destinat pietonilor se micşorează pe zi ce trece. Maşinile sunt stăpânele oraşului, iar noi cei care mergem pe jos trebuie să ne strecurăm printre ele. Tot noi ar trebui să dăm foc acestor cuiburi de cocalari, pentru a satisface dorinţa unora, care vor fapte şi nu vorbe. Până atunci, însă, vă mai ofer nişte vorbe, de data asta ale formaţiei Luna Amară:

Abrutizat alcoolizat întunecat şi trist

Oraşul se înalţă peste noi

În cărămizi ne oglindim 

În cărămizi trăim

Neînsemnaţi descreieraţi şi goi

Oraş pierdut în fum

Nefericit oricum

Mai bine ai fi scrum.

Târgul Branului

În fiecare an, pe 9 august, în comuna Bran din Judeţul Braşov se organizează un eveniment comercial rural şi tradiţional, în acelaşi timp, denumit Târgul Branului. Comercianţi din toată ţara vin şi îşi prezintă produsele brănenilor, locuitorilor din jurul Branului, dar şi turiştilor veniţi special pentru acest târg anual. Oferta este foarte variată: fructe şi legume, mici şi bere, turtă dulce, acadele, oale, ţoale şi chiar şi hamuri de cai. Cu toate acestea, numărul vizitatorilor e mult mai mic faţă de alţi ani. Doar locaţia, praful şi canicula au rămas la fel.

Dacă despre Târgul Branului se poate spune că nu mai e ce a fost, despre Bran pot spune că nu a fost niciodată mare lucru. Comuna, care mai nou e "staţiunea turistică de interes local", se întinde de-a lungul DN 73, între Tohanu Nou şi Moieciu şi se află în capătul culoarului Rucăr-Bran, care face legătura între două regiuni istorice: Ţara Românească şi Transilvania. Notorietatea Branului se datorează castelului construit de saşii braşoveni, în secolele XIII-XIV şi care atrage în fiecare an mii de turişti. Centrul Branului, mic şi înghesuit, murdar şi cu un iz specific de brânză, atrage în fiecare week-end şi în zile speciale, cum e cea de azi, o mulţime eterogenă de oameni, fascinaţi de Castelul Bran şi de mitul lui Dracula. Dar, după ce vizitezi castelul şi după ce faci o tură prin bazarul cu kitschuri, nu prea mai ai ce să faci în Bran. Nu există posibilităţi de distracţie, de petrecere a timpului liber, aşa că singura alternativă e să mergi să dormi într-una din zecile de pensiuni din zonă. Noapte bună!