vineri, 3 aprilie 2026

Pedibus și alte termene din nouvorbă

Dragi tovarăși, ați auzit de Pedibus? Știți ce e Pedibusul? Nici eu nu știam până de curând, dar am aflat și vă spun și vouă. Pedibusul e mersul pe jos.

Introdus în 2021 în Sfântu Gheorghe, județul Covasna, de către primărie, Pedibusul e un program importat din Danemarca. Elevii sunt însoțiți de doi adulți voluntari în drum spre școală, se deplasează în grup, urmând un traseu prestabilit și opresc în mai multe stații în care se alătură alți copii. Mersul pe jos este sănătos, scade costurile, reduce aglomerația și poluarea și salvează planeta. Pedibusul a ajuns în alte 12 orașe din țară, printre care și Brașovul, transportând mii de copii în mod ecologic, natural, sustenabil. Și eu am mers pe jos la școală, cu Oana, cu Dan, cu Roxana, cu Bogdan, dar nu știam că merg cu Pedibusul.

De Vinerea Neagră ați auzit cu toții, ați cheltuit bani ani la rând, de când a fost importată din SUA, ați poluat și ați distrus planeta, dar Vinerea Verde vă spune ceva? Vinerea Verde e un nou program venit pe axa Bruxelles - Cluj - Brașov, iar de azi e activ în orașul de sub Tâmpa. Începând de astăzi, în fiecare zi de vineri, toată lumea circulă gratuit cu mijloacele de transport în comun ale RAT Brașov. Se călătorește gratuit în Brașov, în Poiana Brașov și în alte 10 localități din zona metropolitană: Teliu, Feldioara, Bod, Prejmer, Vama Buzăului, Predeal, Sânpetru, Cristian, Codlea și Tărlungeni. Din mai se alătură și orașul Râșnov, iar celelalte localități din zonă își fac calcule pentru a intra și ele în program. Dar ce e gratuit pentru călători, nu e gratuit și pentru RAT Brașov. Autobuzele și troleibuzele consumă energie și în Vinerea Verde, iar aceasta trebuie plătită. Și va fi plătită din bugetele locale, adică de toți cei care contribuie la acele bugete. Dacă până acum unii mergeau cu Sorul, cu Solarisul și plăteau pentru asta, acum plătesc toți și merg doar unii.

În Minunata Lume Nouă deplasarea e dificilă, pentru că nu în fiecare zi e Vinerea Verde. Vreți să zburați cu Airbusul, cu Boeingul? Felicitări, sunteți milionari! Biletele au prețuri prohibitive, în plus aveți un număr limitat de zboruri pe an. Vreți să mergeți cu Mercedesul, cu Fordul, cu Loganul? Eu zic să vă mai gândiți. Combustibilul se scumpește în fiecare zi, e raționalizat și greu accesibil. Vreți să luați Uberul, Boltul? E complicat. Energia electrică e tot mai scumpă, prețurile sunt dinamice și poți fi refuzat pentru orice. Sunt puține soluții rămase, dar cel mai bine e să vă bazați pe cele două picioare din dotare. Dragi tovarăși, veți merge cu Pedibusul.

miercuri, 4 februarie 2026

Ai văzut drac mort sau rață înecată?

Televiziunea reală Digi24 a realizat recent un interviu cu personajul virtual Lolita Cercel. Cu această ocazie mi-am adus aminte că, în 2021, într-o noapte de vară, într-o benzinărie din Bran, l-am întâlnit pe personajul de desene animate Donald Rățoiul. Stătea singur la masă, bea bere, fuma și asculta muzică la o boxă portabilă, așa că m-am îndreptat spre el și i-am pus câteva întrebări:

FOAMEA: Ce faci aici, Donald?

Donald Rățoiul: Uite, beau o bere.

FOAMEA: La ora asta?

Donald Rățoiul: Ce, e interzis?

FOAMEA: Nu chiar, dar având în vedere virusul și...

Donald Rățoiul: Care virus, ăla de la televizor? Mă piș pe virusul lor și pe restricții.

FOAMEA: Nu ți-e frică de boală?

Donald Rățoiul: Nici poveste. Ai văzut drac mort sau rață înecată? Apropo, știi bancul cu rața?

FOAMEA: Nu.

Donald Rățoiul: 'r-ați ai dracu' de comuniști! Ha, ha, ha!

FOAMEA: Deosebit! Nici de amendă nu te temi?

Donald Rățoiul: Nici.

FOAMEA: Poate vine patrula și te amendează.

Donald Rățoiul: Patrula, patrula, patrula suge pula!

FOAMEA: Ești foarte curajos. Chiar nu ți-e frică de nimeni și de nimic?

Donald Rățoiul: Ba da. Mi-e frică de unchiul Scrooge. Mă cicălește încontinuu și nu-mi dă niciun sfanț, scârțarul.

FOAMEA: Apropo de bogătani, ce părere ai despre tizul tău, Donald Trump?

Donald Rățoiul: Donald Trump să mă pupe în cur. Eu sunt un rățoi liber, ăla e o clonă odioasă, o marionetă sinistră.

FOAMEA: Văd că ești relaxat, bei bere în benzinărie la 12 noaptea, asculți muzică ciudată... Ce formație e asta?

Donald Rățoiul: E Mgla, o trupă poloneză de black metal.

FOAMEA: Îmi spui și mie secretul fericirii?

Donald Rățoiul: Bogdane, trăiește clipa, fă ceea ce-ți place, nu fă altuia ce ție nu-ți place, crește-ți nivelul de conștiință și nu în ultimul rând, scoate televizorul din priză!

vineri, 6 iunie 2025

Hai în Hora Sărăciei!

Carnavalul continuă. Experimentele continuă și ele în Minunata Lume Nouă. Unul dintre aceste experimente puse la cale de către sistem este SGR (Sistemul Garanție-Returnare). Pregătit cu răbdare și migală și pus în practică cu entuziasm încă din noiembrie 2023, SGR funcționează conform planului.

Hora Sărăciei e tot mai mare pe zi ce trece. Tot mai mulți români se prind în Hora Sărăciei, unii mai dornici, alții mai timizi, unii mai conștienți, alții mai puțin, toți săracii trebuie să știe un lucru foarte important: odată intrat în horă, trebuie să joci. Băuturile alcoolice și nealcoolice, ambalate în plastic, sticlă sau aluminiu, costă acum cu 50 de bani mai mult. O apă plată care costa 2 lei, costă acum 2 lei și 50 de bani, ceea ce înseamnă o scumpire a produsului cu 25%. Astfel, toți cei care cumpără apă, apă cu zahăr sau apă cu alcool, sunt acum creditori ai comercianților și gunoieri voluntari.

Atunci când cumperi produse cu cod de bare și semn SGR pe ele, vei plăti 50 de bani pentru fiecare. Acesta este un credit pe care îl acorzi comerciantului, fără dobândă și pe termen nelimitat. Dacă dorești să îți recuperezi creditul, va trebui să duci gunoiul la aparatul de colectare SGR, pe banii tăi și pe timpul tău. Aparatele sunt puține, în timp ce săracii sunt tot mai mulți, astfel că aparatele se umplu, se defectează, se formează cozi, iar recuperarea banilor împrumutați va fi tot mai dificilă. Dar nici așa nu ești sigur că îți vei lua banii înapoi. Unii dintre săraci nu mai primesc niciun ban, se consolează în schimb cu un voucher de cumpărături, valabil timp de un an și supus unor termene și condiții. Toate aceste cauze duc la un singur efect: vei fi tot mai sărac. Vrei să fii și tu sărac? Hai în Hora Sărăciei!

Hai să dăm mână cu mână
Pentru o țară și mai bună!
Să învârtim Hora Sărăciei,
Așa dăm o șansă schimbării!

Cumpără și returnează,
Și apoi recuperează!
Înc-o dată și-nc-o dată,
Pentru o țară mai săracă!

duminică, 9 iunie 2024

Votează, votul tău contează!

Astăzi e ziua cea mare. Nu e o zi oarecare. Astăzi e sărbătoare. Astăzi e zi de votare. Azi vei alege cine te va reprezenta în următorii patru sau cinci ani.

Ai așteptat mult timp ziua aceasta, dar ziua cea mare a sosit. E ziua în care tu decizi. Azi vei merge să-ți alegi reprezentanții. E democrație. E dreptul tău.

În ultima vreme ai văzut pe teleecrane și pe panouri stradale tot felul de zâmbăreți necunoscuți, care ți-au promis iubire, pace, bunăstare, toți încercând să te ademenească la urne cu mesaje îmbietoare:

Votează, votul tău contează!

Votează Frontul Sodomiei Naționale!

Votează Uniunea Sodomiților din România!

Votează Uniunea Sodomită a Maghiarilor din România!

Votează Alianța pentru Sodomizarea Românilor!

Un fundaș în slujba țării.

Apărător al Sodomiei Române.

Sodomia este în firea oamenilor!

Alege sodomia modernă!

Să acuplați bine!

România analului bine făcut.

O sodomie pentru toți, nu doar pentru unii.

Uniți, sodomizăm toată România!

Bucuros că ai înțeles mesajele transmise și dornic să-ți exprimi dreptul democratic, te prezinți ca un cetățean responsabil, în duminica programată, la secția de votare. Acolo vei fi întâmpinat de o comisie protocolară, care te ajută amical și neinteresat în procesul electoral. Vei semna că ești de acord cu sistemul de vot și cu urmările lui, vei primi ștampila, împreună cu lista de candidați și vei păși cu încredere și speranță în cabina de vot. De alfel, cea mai importantă etapă din procesul de vot e semnătura pe care o aplici în dreptul numelui tău, în lista electorală. Nu interesează pe nimeni unde pui ștampila, importantă e semnătura. Nu contează cine câștigă alegerile, urmările vor fi aceleași. Semnează, semnătura ta contează!

De îndată ce ai pus ștampila pe candidatul ales, cabina de votare se transformă miraculos într-o cabină de teleportare. Vei fi învârtit ca într-o mașină de spălat cu o mie de rotații pe minut, îți vei pierde cunoștința și te vei trezi legat de un scaun, cu o bilă roșie în gură, într-un loc întunecat, necunoscut și rece. Fără preludiu și alte tandrețuri, vei fi luat pe la spate de cel pe care l-ai votat. Dacă ai votat un partid, o uniune, o alianță, atunci ve fi făcut poștă de toți cei de pe listă. Raporturile sexuale anale vor avea loc în fiecare zi, timp de patru sau cinci ani, în funcție de mandatul aleșilor.

Iar câtă vreme va exista democrația, va continua și procesul electoral. La următorul scrutin vei putea alege alți iubăreți necunoscuți, pentru diversitate și experiențe noi sau poți să mergi pe cărarea bătută, dacă te-ai obișnuit și-ți place sodomia. Votează, votul tău contează!

marți, 8 august 2023

Cântarea României

Inspirat din China și din Coreea de Nord, unde a fost în vizită în 1971, tovarășul Nicolae Ceaușescu își hrănește cultul personalității, interzicând orice influență din Occident și realizând o revoluție culturală și ideologică. Toată cultura și toată exprimarea oamenilor urmau să fie cenzurate și controlate de partid, cu scopul clar de creare a omului nou comunist. Oamenii roșii voiau ca toți oamenii să fie roșii. Mișcarea de amatori și cultura de mase au devenit elemente centrale ale programului oficial și au inclus festivaluri, școli și universități populare de artă. În acest sens s-au situat și principalele programe culturale susținute de stat după 1971, Cenaclul Flacăra și Cântarea României.

Inaugurat în 1976 și organizat de Consiliul Culturii și Educației Socialiste, Festivalul Național Cântarea României a fost un ansamblu de manifestări culturale din perioada regimului comunist. Acesta era organizat bianual, se desfășura pe patru etape(de masă, județeană, inter-județeană și republicană) și era deschis amatorilor și profesioniștilor din mediul cultural.  Cântarea României era un festival al educației și culturii socialiste, amplă manifestare educativă, politico-ideologică, cultural artistică, menită să îmbogățească și să diversifice viața spirituală a țării, să sporească aportul geniului creator al poporului român la patrimoniul cultural național și universal. Orice creație artistică trebuia să obțină aprobarea activiștilor responsabili cu festivalul, prezenți în fiecare întreprindere și în fiecare sat. S-a urmărit astfel promovarea artiștilor populari și înlocuirea artei culte cu arta populară românească, singura care ar fi trebuit sprijinită, în viziunea conducătorului suprem.

Înspirat din Occident și îndrumat de Grupul de la Cluj, tovarășul Emil Boc a creat în 2015, în orașul în care este primar, festivalul satanist Untold(Nerostitul). Cântarea României revine astfel, așa cum revin și alte obiceiuri și manifestări din trecut, din Odioasa Lume Veche, în prezent, în Minunata Lume Nouă. Tineri frumoși și liberi din toată lumea vin la Cluj timp de patru zile, vrăjiți de magia festivalului. Nerostitul le ia energia, îi dresează, îi distrează și îi droghează la cel mai înalt nivel, așa cum numai el știe, iar ei sunt fericiți.

Boc, țăranul din Răchițele, nu putea să facă de capul lui ditai grozăvia, dar împreună cu oamenii verzi de la Bruxelles, cu Grupul de la Cluj și cu instruirea exemplară primită de la corporații, a reușit. Câteva companii mari contribuie la binele comun al petrecăreților, creând astfel un mediu propice distracției. Kaufland, Mc Donald's, Chio le dau să mănânce, Coca-Cola, Ballantine's, Kozel le dau să bea, Visa și Banca Transilvania le iau banii pentru toate activitățile din cadrul festivalului. La intrarea în țarc, consumatorii primesc o brățară cu cip, o alimentează cu bani și apoi plătesc peste tot cu ea. Ușor, modern, confortabil. Băieții cu ochi albaștri le livrează droguri tari, pentru ca magia festivalului să fie și mai intensă, iar oamenii kaki sunt și ei prezenți, pentru a racola niște carne de tun.

Nerostitul a căpușat spațiul public și liniștea clujenilor, a promovat incultura și nonvalorile umane, i-a îndoctrinat pe tineri cu ideologie progresistă, le-a distras atenția, i-a stors de bani grei, iar unora le-a stors chiar și sângele. Au fost fericiți care au donat sânge pentru a ajunge la magicul festival, dornici să facă parte din turmă. Șoimii patriei și pionierii au fost bombardați cu sonorități de frecvență joasă de animatori mai mult sau mai puțin notorii, printre care: Armin van Buuren, Ava Max, Alesso, Alok, Bebe Rexha, Boris Brejcha, David Guetta, Dixon, French Montana, Imagine Dragons, Martin Garrix, Sara Bluma, Salvatore Ganacci, Steve Aoki, Thievery Corporation, Ian, Azteca, Killa Fonic, Bvcovia, Delia, Gheboasă.

Al optulea ritual satanic de la Cluj tocmai s-a încheiat, dar Cântarea României s-a extins între timp în Constanța și în Poiana Brașov, iar următoarul eveniment e anunțat peste granițele țării, tocmai în Dubai. Așa cum s-au obișnuit, de bună voie și nesiliți de nimeni, frumoșii oameni oranj se vor înghesui și în viitor la ritualurile oculte și îi vor da banii, sângele, energia și sufletul Necuratului.

joi, 15 iunie 2023

Aeroportul Virtual Brașov-Ghimbav

Dragi tovarăși, minunea s-a produs! După amânări, întârzieri și blocaje repetate, obiectivul așteptat timp de zeci de ani de mâncătorii de mici din Brașov și din județele învecinate, a fost inaugurat azi. La ora 8:10, a aterizat la Ghimbav o aeronavă a companiei Tarom, venită tocmai de la București cu o cohortă de mancurți, în frunte cu tovarășul Adrian Ioan Veștea, Președintele Consiliului Județean Brașov și cel care a ajuns să taie panglica. Aceștia au fost asistați de un tradițional sobor de preoți, care s-au rugat ca toate lucrurile să decurgă în bună ordine, iar călătorii să aibă parte de condiții de zbor sigure și plăcute, binecuvântându-i și ferindu-i de tot ce-i rău. Se pare că nu prea le-a ieșit.

Prima cursă de linie de pe noul aeroport a fost efectuată de obscura companie românească Dan Air, cu destinația Stuttgart. Compania a modificat în ultima clipă ora decolării, debusolând complet pasagerii. Unii au spus că a plecat mai devreme, alții au spus că a plecat mai târziu. Unii se pare că au pierdut avionul. Total absurd!

Anomaliile nu s-au oprit aici. Ceea ce începe prost se termină și mai prost. Aceeași companie mediocră a anunțat frapant că avionul care era programat să vină de la Nürnberg și să aterizeze la Ghimbav, va ateriza la Otopeni la ora 23:20! Oamenii vor fi apoi transferați la Brașov cu autobuzul! Fabulos!

Acestea sunt dovezi în plus că Aeroportul Virtual Brașov-Ghimbav a fost deschis în cea mai proastă perioadă din istoria aviației. Întârzieri, devansări, amânări, anulări ale zborurilor. Sunt semne tot mai clare că, în Minunata Lume Nouă, mâncătorii de mici nu vor mai zbura cu avionul. În plus, acest aeroport a fost construit cu un turn virtual controlat de la Arad și are program de funcționare de la 7:00 la 19:00! Turn virtual - aeroport virtual. Iar compania Romatsa, cea care asigură monitorizarea traficului aerian, spune că nu are destui oameni instruiți, după apusul soarelui nemaifiind nimeni la monitoare! Absolut aberant!

Supermarketul Mega Image din Tohanu Nou e deschis la ora asta, în timp ce Aeroportul Virtual Brașov-Ghimbav e închis de două ceasuri și douăzecișidouă de minute! Dragi tovarăși, ați visat că veți zbura la și de la Brașov? Veți zbura, dar virtual.

joi, 8 iunie 2023

În Iadul Brănean, speciile Homo sapiens și Ursus arctos împart același teritoriu!

În seara zilei de 13 mai, cu ocazia Nopții Muzeelor, m-am hotărât să merg în Iadul Brănean și să vizitez încă o dată castelul lui Dominic, mai ales că boșorogul austriac nu a cerut bani cu respectiva ocazie. Ajuns în curtea castelului, la urechi mi-a ajuns cuvântul "urs", și curios din fire, i-am rugat pe copiii care îl rostiseră să-mi dea mai multe detalii. Am aflat cu stupoare că puțin mai devreme un urs se plimba nonșalant prin curtea Castelului Bran, în timp ce sute de oameni stăteau la coadă pentru a-l vizita. Vestea primită nu m-a afectat prea tare, așa că mi-am continuat activitatea culturală și am vizitat și eu muzeul. La ieșire, un paznic mi-a confirmat cele auzite anterior, mi-a mai spus că au bubuit niște petarde pentru a-l goni, dar cu toate astea eu am plecat acasă pe jos. Din fericire pentru mine, nu m-am întâlnit cu animalul, în caz contrar această postare probabil nemaivăzând lumina Internetului.

Pe 1 iunie, de Ziua Copilului, pierzând timpul pe Facebook, am văzut un clip video infernal. În Infernul Brănean, în Gura Soacrei, în plină zi, din curtea Castelului Bran iese un ditamai exemplarul de urs brun. Acesta așteaptă să treacă două mașini, apoi coboară tacticos de pe stâncă și trece strada nestingherit, dispărând după un gard. Pe lângă miile de turiști care vin zilnic la Bran, pe acolo trec și copiii care se deplasează la școală, însă aceștia nu au parte de infrastructura necesară, lipsind cu desăvârșire trotuarele și trecerile pentru pietoni. În schimb, se pot întâlni cu ursul, căruia nu-i trebuie zebră și trotuar pentru a trece strada, de aceea e așa dezinvolt.

Cauzele acestei invazii sunt multe: pădurile sunt tot mai rare, urșii sunt tot mai mulți și mai curajoși, iar oamenii sunt într-un pericol tot mai mare. Nu cred că e cineva care și-ar dori o întâlnire față în față cu un urs, dar în Iadul Brănean acest lucru e foarte probabil. Animalele sălbatice sunt tot mai prezente în zonele locuite de oameni, iar un contact fizic între cele două specii s-ar putea solda cu victime. În Bran, în Brașov și în alte locuri din țară, urșii se deplasează în voie și pot ataca în orice moment. Dragi tovarăși, atenție la urși!

vineri, 23 decembrie 2022

Ți-e foame? Cântă la xilofon!

Brașov, România, 20 decembrie 2022
Grădina muzicală

Experimentele sociale continuă în Minunata Lume Nouă, așa cum am anticipat. Programul de Bugetare Participativă permite oricărui cetățean brașovean responsabil să propună un proiect pentru un viitor mai bun al întregii comunități. Proiectele eligibile vor fi votate de alți cetățeni responsabili, iar apoi Primăria va decide ce propuneri vor fi implementate.

O anume Flavia Stamate și-a dorit să aducă muzica în aer liber, creând astfel un spațiu public relaxat, incluziv și creativ pentru toți brașovenii. Grădina muzicală aduce plus-valoare comunității locale prin beneficiile pe care le oferă interpretarea muzicii în aer liber, încurajând exprimarea creativă și socializarea cu familia, prietenii sau chiar cu necunoscuții. Propunerea ei a fost votată de 319 suflete artistice, oameni de cultură, melomani, iar edilul salvator Allen Coliban s-a aplecat de îndată la dorința minoritarilor, a aprobat proiectul și l-a implementat. Astfel, au apărut trei ansambluri muzicale, în Parcul Nicolae Titulescu, pe Aleea de sub Tâmpa și în Parcul Tractorul, care îi așteaptă pe muzicanții brașoveni în orice zi a anului. 

Tovarășul primar a fost prezent în grădina muzicală, a făcut niște poze și a cântat la instrumentele minunate doar în ziua de 20 decembrie 2022. A fost un eveniment unic în viață, ca o eclipsă totală de soare. Allen Coliban nu va mai cânta și nu va mai trece prin grădina muzicală, dar pe acolo vei trece tu.

Vii de la schimbul trei, după opt ore pe bandă, obosit și abătut? Cântă puțin la liră și ești ca nou! Te întorci de la școală și n-ai bani să-ți scoți iubita la un suc? Încearcă aerofonul, e mai bun ca un pai! Bunică-ta e bolnavă și nu are bani de pastile? Adu-o în parc și pune-o să bată toba! Nu scapă de boală, dar îi alină suferința. S-au scumpit gazele și curentul, a crescut ROBOR-ul și s-au mărit ratele la bancă? Nu fii trist! Nu ești singurul afectat. Ia-ți familia și prietenii și veniți în grădina muzicală să cântați la clopotele tubulare! Nu scade indicele ROBOR, dar faceți artă. Ce poate fi mai grandios? Clopotele sună atât de frumos!

Frig, foamete, întuneric, inflație, poluare, război, boală, sărăcie, moarte? Nimic din toate astea nu ar trebui să vă îngrijoreze. Dragi tovarăși, veniți cu mic, cu mare, în grădinile muzicale, faceți muzică și uitați de toate relele! Muzica înseamnă viață. Atâta vreme cât există muzică, există viață. Nu aveți pâine, mâncați cozonac! Sau mai bine, cântați la xilofon!

miercuri, 30 noiembrie 2022

Biletul de sănătate

Cluj-Napoca, România, 23 septembrie 2020:
Biletul de sănătate

Primăria Municipiului Cluj-Napoca împreună cu niște corporații, companii și ONG-uri au pus la cale un experiment social menit să-i atragă pe clujeni să facă mișcare. Este vorba despre un experiment de tipul acțiune-recompensă în care subiecții erau invitați să facă 20 de genuflexiuni, în schimbul cărora primeau un bilet de o călătorie pe mijloacele de transport public ale orașului. Un robot dotat cu ecran, cameră video și inteligență artificială, amplasat într-o stație de autobuz, îți număra genuflexiunile, iar dacă le făceai corect îți dădea premiul meritat. Startul programului a fost dat de primarul Emil Boc, care le-a arătat cobailor cum se face, iar aceștia, oameni educați și responsabili, locuitori ai celui mai deștept oraș din țară, au efectuat cu drag și spor sute de mii de mișcări fizice de bază, repetitive și facile, în urma cărora au primit zeci de mii de bilete de sănătate, în valoare de 3 lei fiecare. Să fiți sănătoși, tovarăși!

Brașov, România, 6 septembie 2021:
Petrică

Inspirat din vest și de omologul său mai experimentat, primarul Allen Coliban a lansat și el un program de dresare a populației. Bine faci, bine primești! Reciclează cu Petrică și mergi gratuit cu autobuzul sau troleibuzul. Cu aceste cuvinte dulci îi ademenea Petrică pe proletari. Aceștia erau invitați să introducă 10 ambalaje de plastic, sticlă sau metal în automatul verde, în schimbul cărora primeau recompensa: un tichet care trebuia schimbat la casele de bilete RAT Brașov cu un bilet cu două călătorii. Câțiva brașoveni mai nevoiași au încercat să profite la maxim de oportunitate și l-au îndopat pe Petrică cu PET-uri și doze de bere, biletele vânzându-le apoi pe bani cash. Edilul progresist nu a apreciat spiritul antreprenorial al săracilor și a schimbat regulamentul. Astfel, din 16 iunie cei care vor să facă o faptă bună, vor fi nevoiți să introducă 50 de recipiente în orificiile containerului inteligent american cu nume neaoș românesc. Asta dacă vor să-și primească simbria. Mai mult decât atât, ecologiștii nu mai primesc biletul de hârtie în valoare de 5 lei, ci un card de plastic cu credit pe el. Progres, tovarăși!

Cluj-Napoca, România, 2 octombrie 2022:
Biletul de sănătate 2.0

Luna trecută s-a lansat varianta a doua a experimentului de la Cluj. De data asta sportivii clujeni sunt nevoiți să pedaleze frenetic pe o bicicletă amplasată într-o stație din centru, precum aleargă rozătoarele pe roata destinată lor. După două minute de pedalat în gol, în văzul tuturor, aceștia primesc dreptul de a călători împreună cu ceilalți sportivi, cu autobuzul, troleibuzul sau tramvaiul.

Dragi tovarăși, experimentul continuă. Ingineria socială, concepută și scrisă de oamenii vechi, e pusă în aplicare pas cu pas pentru crearea oamenilor noi și mai apoi a oamenilor trans. În viitor vor apărea noi și noi tentații pentru oamenii noi, care cu un efort mai mic sau mai mare vor obține recompensa dorită, așa cum ați văzut deja în Oglinda Neagră. Dragi tovarăși, brânza e gratis doar în cursa de șoareci.

luni, 31 octombrie 2022

Orgie satanistă la Castelul Bran

Câteva duzini de sataniști miliardari sau miliardari sataniști de duzină, au închiriat Castelul Bran noaptea trecută pentru o orgie satanistă sinistră. Veniți din California și din alte părți ale lumii, bogătașii au aterizat în tărâmul lui Dracula și și-au făcut de cap. Miliardari și milionari, actori și actrițe de la Hollywood, fotomodele și alte rapandule, au petrecut două nopți de pomină pe plaiurile fantastice ale Transilvanei.

Unul dintre cei mai de seamă sataniști care ne-au vizitat e Peter Thiel, cofondator al companiilor PayPal și Palantir, care a venit împreună cu soțul său, Matt Danzeisen. Aceștia au fost văzuți ziua plimbându-se pe străzile Brașovului, iar în noaptea de Halloween s-au boit în fel și chip și au venit cu mulțimea de sataniști la Bran, pentru a-l venera pe Satan.

Vampiri, strigoi, vârcolaci, iele, fantome, vrăjitoare și alte personaje grotești, s-au reunit în Iadul Brănean, într-un dans macabru total. Castelul a fost iluminat în roșu sângeriu, clopotele au bătut, făcliile au ars, iar muzica obscură a completat atmosfera infernală în care s-a desfășurat petrecerea ocultă. Invitații speciali s-au ospătat cu mâncăruri și băuturi fine, au practicat ritualuri numai de ei știute, și dracu știe ce au mai făcut toată noaptea, în spatele porților bine păzite.

S-a zvonit frenetic pe teleecrane că la orgie ar fi participat și sataniștii Elon Musk și Angelina Jolie, dar nu i-a identificat nimeni. Probabil au fost bine mascați. Sau poate nu au fost deloc. În schimb, și-au făcut apariția la evenimentul anului primarul Branului împreună cu soția. Cu siguranță cei mai săraci din toată cohorta de sataniști. Îmi imaginez un dialog între Peter Thiel și un aghiotant:

- Aveți numărul primarului din sat?
- Nu, boss, dar facem rost.
- Chemați-l și pe el să bea un pahar de adrenocrom! Ha, ha, ha!

Orgie și magie! Satan și voie bună!
Sărută fetele și adu-le-mpăcare!
Băieți trăiesc cu fete-n pace împreună;
Orgie și beție, dă-le desfătare!
 
Orgie-beție!
Orgie și magie!
Orgie și beție!

marți, 8 martie 2022

Carnavalul continuă

Dragi tovarăși, carnavalul național început în 15 mai 2020 va continua și anul acesta. La aproape doi ani de la declanșarea lui, evenimentul cu participare națională merge mai departe, însă de data asta doar la interior. Aceasta e una dintre măsurile autorităților în acest moment, dar ele se pot schimba oricând, acestea fiind imprevizibile și absurde.

La Mega e nevoie de ținută obligatorie, la fel ca la hotelul Ritz din Paris! Numai că, în timp ce la hotelul de 5 stele nu intri fără costum și cravată, la supermagazinul Mega Image ești obligat să porți acoperitoare facială. Vor fi folosite doar măști chirurgicale sau așa-zisele FFP2. De ce așa? Pentru că așa vrea Guvernul. Autoritățile iau măsuri și dau legi care contravin Constituției României, dar ce e constituția aceasta? Doar o cărticică vetustă.

Mâine se poate renunța la obligativitatea purtării măștii chiar și în spațiile închise, însă ce carnaval e acela fără acoperitoare facială? Adepții cei mai înfocați ai carnavalului o vor purta în continuare, chiar dacă va fi doar o recomandare. Carnavalul național și cel mondial continuă și îi influențează pe cei mai mulți locuitori ai planetei. Tema din acest moment e cea militară, dar se poate reveni din nou la cea sanitară, la fel cum pot fi decretate și teme noi, ca de exemplu schimbările climatice, jocurile foamei, extratereștrii etc. Tovarășul Vladimir Vladimirovici Putin și cei de sus vor savura caviar și șampanie în continuare, dar voi, cei din România, cei din Rusia, cei din Statele Unite ale Europei, voi cei din Statele Unite ale Lumii veți fi tot mai săraci. Veți fi tot mai săraci, dar acesta nu-i un lucru rău. Veți avea mai puține griji și veți fi mai bine controlați. Dragi tovarăși, totul e pentru binele vostru. Nu veți avea nimic și veți fi fericiți.

luni, 14 februarie 2022

Carmageddon

Ceea ce se întâmplă zilele acestea pe șoselele patriei îmi aduce aminte de un joc din adolescență. Atunci erau puține mașini pe străzi, dar azi orice individ, mai mult sau mai puțin dotat intelectual sau material, își permite să strunească mai puțini sau mai mulți cai putere în această cursă nebună spre moarte.

Cu volanul în mâini, protejați de caroserii metalice, needucați, turmentați, drogați, posedați, șoferii diabolici au ieșit la vânătoare de oameni pe șoselele prăpădite ale României, gonind cu viteză pe Autostrada spre Iad. Ziua sau noaptea, pe soare sau pe ploaie, pe ceață sau ninsoare, pe treceri pentru pietoni sau pe trotuare, pe autostrăzi sau pe drumuri comunale, accidentele se petrec oriunde, oricând și oricum. Mânați de ură și de alți demoni, acești imbecili produc tragedii în fiecare zi, gravitatea lor fiind direct proporțională cu viteza de deplasare. Cifrele statistice spun că pe drumurile noastre sunt cele mai multe accidente soldate cu morți și răniți grav din Europa, iar acestea sunt încă o dovadă că avem de a face cu un carnagiu grotesc, la fel ca în jocul Carmageddon.

În joc primeai puncte pentru fiecare atrocitate comisă. Cu mâinile pe tastatură, injectat cu ură și însetat de violență, erai recompensat pentru fiecare pieton spulberat. Siluete pixelate erau aruncate în aer și lăsate în urmă în bălți de sânge la fel de pixelate. Dacă omorai doi sau mai mulți pietoni deodată primeai bonus combo, iar pentru o crimă spectaculoasă primeai chiar bonus pentru impresia artistică. Dacă nu mai erau pietoni pe străzi, puteai să intri cu bolidul tunat pe trotuare, pe spații verzi, prin parcuri sau pe stadioane, să fugărești oameni îngroziți, stimulat de țipetele lor disperate. Iar dacă te plictiseai de aceste banalități, puteai să te ciocnești cu alte mașini, pentru mai multe puncte și mai multă satisfacție, într-un spectacol distructiv total. În final, trebuia să-ți distrugi toți oponenții sau erai distrus. Cu cât viteza era mai mare, cu atât mai spectaculos arăta scena crimei, cu victima lăsată nemișcată într-un morman de fiare pixelat și fumegând, aproape la fel ca în realitate.

Am scris despre ceea ce se întâmpla în trecut și despre ceea ce se întâmplă în prezent, despre mediul virtual și despre realitate, dar ceea ce vine e cel puțin la fel de înfricoșător. Nu e nici joc, nici realitate, dar e câte puțin din fiecare. Dragi tovarăși, vine Metaversul.

sâmbătă, 25 septembrie 2021

Orașul Stalin

Tinerii din ziua de azi nu știu și nici măcar nu știu că nu știu, pentru că nu-i interesează istoria(iar cei care nu-și cunosc istoria sunt condamnați s-o repete), dar orașul de la poalele Tâmpei a avut un nume deosebit la mijlocul secolului trecut. Timp de 10 ani, între 1950 și 1960, orașul Brașov, alături de alte orașe din blocul socialist, a purtat numele Orașul Stalin, în semn de omagiu adus vieții și personalității tovarășului Iosif Vissarionovici Stalin.

Acum câteva zile, în prag de toamnă, am fost din nou, după mult timp, în orașul nefericit, sau fericit, depinde cum îl vede fiecare individ. Am luat orașul la pas, așa cum îmi place mie și am văzut oameni abătuți, anxioși, apăsați de griji, îngândurați, chiar deznădăjduiți, unii dintre ei purtând acoperitoare faciale, am văzut oameni care căutau în gunoaie, am văzut și cinci tinere de etnie maghiară care râdeau cu poftă la o masă, dar ele au fost rara avis în acea zi frumoasă.

Odată cu apusul soarelui și lăsarea întunericului, se simțea în aer o atmosferă mai apăsătoare ca niciodată, ca într-un ghetou de muncă forțată. Mirosea a totalitarism și a gaze de eșapament la fiecare pas, iar sirenele stridente ale ambulanțelor făceau din Calea București o zonă de pripas. Pe Republicii o băbuță vindea flori, în timp ce niște adolescenți stăteau la coadă la deschiderea unui magazin de bomboane, iar mai încolo, în Piața Sfatului, niște clovni ademeneau copiii cu mănunchiuri mari de baloane. Pe Mureșenilor zăcea strivită o pisică moartă, iar în Livada Poștei era o altă coadă. Bătrâni pauperi introduceau câte zece ambalaje într-un automat și primeau în schimb un bilet RAT. Mai târziu în noapte, doi șoferi neînfricați goneau pe 15 Noiembrie cu o viteză nemaivăzută, spre o lume numai de ei știută.

Pe la 10 se dă stingerea în orașul vechi, dar eu mi-am continuat periplul pe străzile pustii. Punctul culminant a fost atins în momentul în care am văzut ceva scris pe Tâmpa. Un om mic de stat, cel care organizează un festival de bere importat, își făcea reclamă pe gratis, pe panoul publicitar natural, cu ajutorul unui proiector laser de import. Pe muntele Tâmpa scria cu litere mari și verzi Oktoberfest, dar mai bine scria cu litere mari și roșii: Orașul Stalin.

vineri, 20 noiembrie 2020

Branul nu mai e mare brânză

Branul e o localitate rurală de la marginea Transilvaniei, situată într-o curbă de pe Culoarul Rucăr-Bran, o curbă la dreapta între Bucegi și Piatra Craiului. Aflându-se într-o zonă montană, locuitorii s-au ocupat din cele mai vechi timpuri cu oieritul, și ar fi rămas la această preocupare arhaică dacă brașovenii nu le-ar fi ridicat un castel pe o stâncă.

Castelul Bran a fost oferit de brașoveni Reginei Maria, apoi regina s-a stabilit aici, a lăsat castelul moștenire fiicei sale Ileana, iar după a doua conflagrație mondială comuniștii au confiscat construcția și au transformat-o în muzeu. După lovitura de stat cu public, încoronații au făcut demersuri în justiție și au primit din nou edificiul. Generatorul de bani grei a ajuns la niște boșorogi din Austria, nepoții Reginei Maria.

Castelul Bran e un monument istoric popular în toată lumea, mai ales datorită romanului Dracula scris de irlandezul Bram Stoker. Proprietarii străini au făcut o groază de bani din bilete, fără să aibă vreun merit. Brănenii au profitat și ei de cel mai vizitat obiectiv din România, ca niște paraziți care se hrănesc din corpul gazdei. Turiștii care vizitau muzeul trebuiau să doarmă undeva, să mănânce, să una, alta. Localnicii au început să cazeze străini în camerele bune, apoi s-au extins tot mai mult, ei ajungând să doarmă în cămăruțele din spatele casei. După 1989 au apărut pensiuni ca ciupercile după ploaie, fără nicio noimă arhitectonică, au năvălit și bucureștenii, toate bune și frumoase. Brănenii s-au umplut de bani. Doar că în afară de a dormi și a mânca în niște restaurante fără sare și piper, nu au ce face altceva. N-au un parc, n-au o sală de spectacole, n-au un cinematograf, n-au un teren de sport, n-au nimic. Au în schimb un bazar cu chinezării, drumuri sub orice critică, praf, trotuare înguste și distruse, câini vagabonzi, cerșetori, noroi, gunoaie, zoaie, mirosuri pestilențiale. Chiar și brânza, produsul preferat al brănenilor, mai poate fi pe plac doar șoarecilor. Brănenii și-au jecmănit clienții cu servicii de proastă calitate, pentru că așa s-au obișnuit și le-a mers.

Să îți intre în comună un milion de oameni din toate colțurile lumii în fiecare an, iar tu să ai asemenea trotuare, să n-ai ocolitoare, să n-ai canalizare, să te caci în apa curgătoare, toate astea mi-au generat semne de întrebare.

Și am stat și m-am gândit, am analizat, m-am strofocat, m-am concentrat zile întregi să caut răspuns la aceste dileme, chiar dacă nu se întrevedea nimic, dar până la urmă am reușit. Mi-am dat seama de ce își țin brănenii comuna încremenită în timp, în paragină, în mizerie, în beznă. Brănenii sunt geniali! Ei păstrează Branul în Evul Mediu, într-o atmosferă de groază, pentru că asta vor turiștii să vadă, să simtă, să trăiască. Ei vor să facă o vizită în tărâmul lui Dracula, un teritoriu întunecat și macabru, terifiant și grotesc. Un loc blestemat din acest pământ blestemat, unde diavolul și copiii lui încă merg cu picioare pământești. Dacă voiau lux și progres, mergeau la Monte Carlo.

O altă chestie care mă fascinează la brăneni e că ei nu vorbesc limbi străine. Nu vorbesc engleză, nu vorbesc franceză, nu vorbesc germană, nu vorbesc rusă. Ei vorbesc limba brăneană, se înțeleg cu miile de turiști străini prin semne și le e de ajuns. Interesant e că acum pot să învețe și chineza, că nu-i mai ajută cu nimic. Acum, odată cu intrarea în Era Post-Coronavirus, industria turismului a fost lovită groaznic, virusul perfid a închis chiar și Castelul Bran, iar brănenii n-au nicio vină. Oamenii și-ar dori să vină în continuare în Infernul Brănean, dar nu mai pot. Dacă nu vor face ceva special, un ritual, o vrăjitorie, atunci brănenii vor spune adio cash-ului și vor rămâne doar cu brânza. Aia pentru șoareci.

sâmbătă, 6 iunie 2020

Idioții utili, temperatura ca discriminare și strănutul ca infracțiune

Vladimir Ilici Lenin le spunea idioți utili. Putea să le spună și spălați pe creier sau maimuțe cu buletin, bovine, ovine, cobai, dar nu a dorit să jignească ființele vii. Idioții utili sunt și ei oameni, respiră pe gură și au nevoie de oxigen ca să trăiască. Acești indivizi sunt folosiți de diverse entități, companii, partide, guverne, pentru a-și pune în practică agendele malefice.

Idioții utili sunt de mai multe feluri:

1. Idioții absoluți
Aceștia sunt cauze pierdute ale umanității, tabula rasa, zombi. Precari intelectual și material, sunt săraci lipiți, lipsiți de educație și trăiesc de pe o zi pe alta. Singurul lor scop în viață e să umple mațul. Sunt utili prin ignoranță.

2. Idioții ordinari
Ei alcătuiesc turma, au mentalitate de sclavi, sunt cei mai numeroși și cei mai creduli. Oile placide sunt manipulate de ecranele albastre și de popi, inghit informațiile pe nemestecate și sunt mulțumite dacă au ceva în stomac. De ce să aibă opinii, de ce să își pună întrebări, când e mai simplu să creadă narațiunea oficială. Dacă Guvernul spune că 1+1=3, atunci așa e. Crede și nu cerceta! Așa spune și biserica. Ignoranță și-aroganță.

3. Idioții intelectuali
Poate nu știați, dar și oamenii inteligenți sunt proști. Toți suntem proști, dar despre asta într-un episod viitor. Să revenim la oile noastre. Aici intervine ideologia. Mulți idioți se implică în diverse organizații, aderă la mișcări și încearcă din răsputeri să-i facă și pe alții să gândească la fel ca ei. Unii o fac din convingere, alții sunt manipulați, dar toți se cred importanți și benefici societății. Mai țineți minte mișcarea #rezist? Acum vreo trei ani retorica era ieșiți din casă dacă vă pasă! Acum agenda spune stați în casă dacă vă pasă!

4. Idioții profesioniști
Politicienii, jurnaliștii și popii sunt la butoanele imenselor mașinării de propagandă pe care le reprezintă. Aceștia din urmă le sucesc mințile celor din primele trei categorii, să poarte măști, să stea în pătrățica lor, să se urască între ei, să danseze după cum le cântă. Pentru idioții profesioniști contează doar banii.

O nouă formă de dresare a populației o reprezintă și termoscanarea. Triajul epidemiologic se face la intrarea în magazine, în instituții publice, în școli, în spații închise. Dacă ai temperatura corporală mai mare decât scrie în lege, rămâi pe afară. Dacă nu porți acoperitoare facială, de asemenea. Iar dacă mai și strănuți în public, ești un infractor deosebit de periculos, meriți oprobriul public, pedeapsă și izolare. Cetățenii responsabili(a se citi idioții utili) sunt invitați să anunțe organele competente de câte ori au de a face cu astfel de elemente care atentează la siguranța publică. Control și supunere.

Experimentul continuă în acest laborator uriaș în care trăim. Omul nou se creează sub ochii noștri prin intermediul vechiului principiu divide et impera, asezonat cu emoții primare ca frica și ura. Izolarea e prima etapă. Aceasta se realizează printr-o condiționare pavloviană care presupune sacrificiu fizic(moarte, distanțare socială, drepturi și libertăți interzise), traumă(inducerea fricii de moarte) și suprimarea ego-ului și a demnității(purtarea măștii, termoscanarea). Regulile normale de viață dispar treptat, individul este detașat, izolat și purificat, are creierul spălat, iar mintea acestuia tinde către o tabula rasa. Etapa a doua(tranziția) are drept scop renașterea și reprogramarea într-un mediu nou. Vechiul mod de viață este îndepărtat și înlocuit cu unul nou, asemenea procesului de năpârlire. Individul, confruntat cu moartea în prima etapă, poate fi acum reformat în lumea nouă(lumea siguranței), care-l așteaptă la capătul tunelului. Integrarea este etapa finală a experimentului. Aici nu mai e cale de întoarcere. Individul a acceptat noua normalitate, noile reguli și conștientizează pe deplin că nu mai poate reveni la viața anterioară. Acum este un om nou, mândru de renașterea sa într-o lume nouă. Individul a reușit să iasă din tunel și să atingă acea luminiță, nu mai contează cu ce sacrificii și renunțări, atâta timp cât noua lume îi va oferi siguranța propăvăduită. Ce alegeți: pastila roșie sau pastila albastră? Siguranță sau libertate?

vineri, 8 mai 2020

Carnaval național

Bună ziua! Dragi români, așa veți arăta după 15 mai în spațiile închise și atunci când folosiți transportul public în comun. Puteți să arătați așa chiar și la dumneavoastră acasă, în pat, în mașina personală, pe stradă, la munte, la mare, unde doriți.

Dragi tovarăși, începând cu acest an lumea noastră a cunoscut schimbări majore, schimbări care au afectat întreaga umanitate. Odată cu apariția și răspândirea noului coronavirus, putem spune că viața noastră s-a schimbat profund și putem afirma cu tărie că omenirea a intrat într-o nouă eră, și anume Era Post-Coronavirus. Guvernul a făcut tot posibilul pentru a încetini răspândirea virusului și a reușit acest lucru, salvând vieți. A luat măsurile necesare pentru a asigura sănătatea populației și a pregătit terenul pentru noua viață care ne așteaptă. Uitați de Cristos și de perioadele sale istorice, minunata lume nouă începe chiar acum!

Pentru a sărbători și a marca acest lucru, de la mijlocul acestei luni va începe un carnaval național, un carnaval frumos pentru toți românii, oameni cuminți care au stat două luni în casă și care merită cu prisosință o astfel de relaxare. Carnavalul va începe în data de 15 mai, dar nu se știe deocamdată când se va încheia și se va desfășura pe întreg teritoriul României. Efectivele Ministerului Afacerilor Interne vor asigura ca de obicei măsuri de ordine și siguranță publică, precum și organizarea în cele mai bune condiții a evenimentului. De asemenea, Guvernul a stabilit ca tema sărbătorii să fie dictatura sanitară, deoarece știm cât de importantă este sănătatea pentru noi toți, dar și pentru a aduce un omagiu celor din linia întâi, celor care s-au luptat eroic cu pandemia. Cetățenii sunt invitați, chiar obligați să poarte măști de protecție, mănuși, halate, costume, să se deghizeze în medici, asistente medicale și alte personaje din domeniu.

Dragi tovarăși, am intrat în Era Post-Coronavirus, iar lumea nu va mai fi la fel ca înainte. Să nu vă imaginați că viața va reveni la normalitatea pe care ați cunoscut-o! Virusul nu dispare, virusul nu moare. Virusul criminal va reveni și în alte valuri, mai puternic și mai periculos. Trebuie să ne obișnuim cu el, să trăim cu el, să ne distanțăm social și să ne protejăm pe noi și pe cei din jurul nostru. Cine nu înțelege aceste aspecte și va zădărnici prin orice mijloace combaterea bolii, va suporta consecințele. Masca va face parte din noua normalitate, chiar dacă unii o consideră un simbol al cenzurii, al dictaturii, al dezumanizării, al alienării, al pumnului în gură. Nu-i băgați în seamă! Mascații vor umbla în siguranță pe stradă, vor fi responsabili, vor respecta regulile, se vor informa din surse oficiale și nu vor cădea pradă știrilor false și fricii.

Dragi români, umpleți străzile cu antren și voie bună, râdeți, zâmbiți, admitați copacii înfloriți! Distrați-vă cu mic, cu mare, bucurați-vă de soare, iubiți-vă cu ardoare și aveți încredere în autorități! Participați la carnaval, dansați, cântați și nu uitați că măștile vor fi obligatorii din 15 mai! Distracție plăcută, tovarăși!

sâmbătă, 28 martie 2020

Arestați la domiciliu

Ați auzit de noul coronavirus? Conform surselor oficiale, virusul SARS-CoV-2 a apărut la sfârșitul lui 2019 în orașul Wuhan din China. Acesta produce o boală cu nume de cod COVID-19, care poate fi mortală, dar muritorii de rând le denumesc pe ambele coronavirus. Unii spun că e mai periculos decât un virus gripal obișnuit, alții spun că e apă de ploaie, cert e că deși nimeni nu l-a văzut cu ochiul liber, toți am auzit de el.

După ce a făcut câteva victime în China, după ce Partidul a închis o parte din țară, virusul ucigaș a ajuns și pe bătrânul continent, cea mai afectată țară fiind Italia. Virusul ăsta e foarte periculos, pentru că e invizibil, inodor, insipid, se transmite prin aer, dar poate fi luat și de pe suprafețe și îi afectează în general pe cei în vârstă, pe cei care suferă de boli grave, în general pe cei inapți de muncă. Cei tineri nu sunt foarte afectați, dar pot transmite necazul mai departe fără să aibe simtome, ceea ce e teribil! Cu alte cuvinte, acolo unde sunt oameni e și pericol de infectare.

În 11 martie un oficial etiopian a declarat că e pandemie de coronavirus, că situația se va înrăutăți și că vor fi afecate toate țările de pe glob, iar de atunci s-a declanșat panica la nivel mondial. S-au închis școlile, s-au oprit competițiile sportive, s-au anulat concerte, congrese, întâlniri, apoi s-au închis magazine, restaurante, biserici, orașe, chiar țările cu totul. Alți oficiali au apărut pe canalele media oficiale și au declarat că suntem în război cu acest dușman invizibil, că vor fi multe victime și că e bine să ne distanțăm social și să stăm cuminți în casele noastre, în timp ce Guvernul și oamenii de știință vor face tot posibilul pentu a găsi un antidot. Pentru a fi mai convingători, au anulat drepturi ale omului, au scos vardiștii pe străzi și au aplicat amenzi și corecții celor neascultători.

Și la noi în bătătură a ajuns inamicul, iar oficialii au luat rapid aceleași măsuri ca mai marii din vest. S-a declarat stare de urgență, s-a anulat democrația, puterea a fost preluată de oameni în uniformă, iar civilii sunt în arest la domiciliu. S-au mărit pedepsele pentru cei care evadează, dar civilii au fost de acord cu asta, s-au anulat și alte drepturi câștigate în sute de ani, dar frica e mare, iar frica de moarte e și mai mare! Nu e ca și cum dușmanul ar avea săbii, puști, tancuri sau avioane. De alea te mai ferești, dar virusul e peste tot, e ca Satana!

Mulți oameni urmăresc canalele media oficiale și văd cum numărul infectaților crește, mor oameni în fiecare zi, unii își pierd locurile de muncă, alții își pierd speranța, unii cedează psihic, afacerile mici și mijlocii cedează și ele, armata e pe străzi cu armele la vedere, dar cu toate astea Pământul se învârte în continuare și Soarele răsare. Nu mai e mult și va apărea vaccinul, ca o izbăvire pentru toți. Nu vă temeți, aveți încredere în Guvern! Stați în casă, spălați-vă pe mâini și totul va fi bine! Guvernul are grijă de voi! Guvernul vă iubește!

miercuri, 1 februarie 2017

Regimul totalitar Dragnea

Au fost alții înainte. Gheorghiu-Dej, Ceaușescu, Iliescu, Băsescu, vă spun ceva? Toți măscăricii ăștia au condus România cu mână de fier. Acuma a venit rândul unui țăran din Teleorman să conducă țara după bunul plac.

Un regim totalitar nu se instaurează peste noapte. Nu e ca și cum ai da o lege și gata, de mâine e dictatură. E nevoie de timp. E nevoie de distrugerea oricărei opoziții, prin orice mijloace: suveranitate limitată, economie planificată și centralizată, dictatura unui singur partid politic, drepturi cetățenești încălcate, justiție supusă, presă aservită, populație terorizată. Asta a făcut Dragnea în județul Teleorman și vrea să aplice același model la nivelul întregii țări.

Regimul totalitar Dragnea a început să se instaureze încet, dar sigur, chiar dacă nu avem o dată clară de start. Putem să luăm alegerile parlamentare din 2016 ca reper. De atunci a început dictatura mustăciosului. Dar nu vă speriați! Nu el conduce de fapt. E doar o marionetă! Dacă nu ajunge la plutonul de execuție, o să moară de moarte bună și apoi îi ia alta locul. Altă păpușă.

luni, 30 ianuarie 2017

PSD - Ciuma Roșie

Ați auzit de Moartea Neagră? Cea mai violentă pandemie din istoria umanității. În secolul XIV, între 1347 și 1351, Europa a fost devastată de ciumă. Venită din Asia prin intermediul puricilor, care la rândul lor au fost aduși de șobolani, Ciuma Neagră a decimat aproximativ jumătate din populația Europei de atunci.

Partidul Social DEmocrat e Mostenitor al Partidului Comunist Roman, dar a fost rebranduit de artizanii loviturii de stat cu public din 1989: Ion Iliescu ;i Saul Brukner, zis ;i Silviu Brucan. Partidul unic a primit un nou nume: Frontul Salvarii Na;ionale, precum un cameleon isi adapteaza culoarea in functie de mediul inconjurator.

Cuvantul salvarii, care vine de la substantivul salvator, e un cuvant cu efect emotional puternic. Oriunde auziti cuvinte ca: salvam, salvati, salvare, puneti-va un semn de intrebare! Nu va salveaza nimeni daca nu strigati dupa ajutor. Masele pot fi manipulate si induse in eroare, crezand ca cineva ii salveaza, cand de fapt ceea ce e in plan e exact opusul. PSD decimeaza sistematic populatia Romaniei din 1989 incoace, precum o Ciuma Rosie.

vineri, 8 ianuarie 2016